Video Un meșter din Cluj a inventat pantofii de distanțare socială: „Se bagă, domnule, aproape de tine, îți suflă în ureche”. Cu cât îi vinde

Data publicării:
Grigore Lup poartă o pereche de pantofi de distanțare socială pe care i-a creat chiar el
Grigore Lup a creat pantofii de distanțare socială FOTO: dejeanul.ro

Văzând că regulile impuse pe fondul pandemiei de coronavirus nu sunt respectate, un meșter pantofar din Cluj-Napoca a inventat pantofii e distanțare socială.

Afacerea lui Grigore Lup a fost serios afectată din cauza crizei și a realizat cât este de importantă este respectarea regulilor de distanțare acum, când și în România a început relaxarea restricțiilor, relatează dejeanul.ro.

Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deși sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă, domnule, aproape de ține, parcă îți suflă în ureche. Am zis <hai să fac, domnule, niște pantofi, astfel încât cei care nu respectă să fie pedepsiți, să le dăm o pereche de pantofi de ăștia… să stea la distanță”, a declarat pentru sursa citată Grigore Lup.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Grigore Lup a sos deja la vânzare pantofii care ajung până la mărimea 70. Prețul unei perechi este de 500 de lei.

„E destul de mult de lucru. Trebuie modificate calapoadele, din două facem unul. Trebuie un alt tipar pentru că e unicat, îți trebuie material mai mult, într-o astfel de pereche intră aproape un metru pătrat de piele…nu e chiar așa ușor de făcut”, ne-a mai spus Grigore Lup.

Până acum, astfel de pantofi au fost comandați doar de actorii, dar meșterul se așteaptă să apară și curajoși care să îi folosească în viață de zi cu zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...