Victimele industriale ale petrolului ieftin

Data publicării:
sonda petrol - GettyImages - 16 oct 15

Un an şi jumătate de la prăbuşirea preţului petrolului a fost prea mult pentru companiile româneşti de profil. "Prospecţiuni", compania veche de 65 de ani care a descoperit majoritatea rezervelor de ţiţei şi gaze din ţara noastră, a intrat în insolvenţă. Directorul firmei care a făcut explorare în peste 60 de ţări spune că ştia că se va ajunge aici.

„Am disponibilizat în jur de 1.800 de oameni într-un an jumătate”, explică Marius Milea, directorul general.

Într-o singura lună, compania are cheltuieli de peste 4 milioane de euro cu salariile şi aparatura de cartografiere a solului, spune actualul administrator judiciar.

„Vor trebui luate acum măsuri de optimizare a costurilor pe zona de personal pentru că am constatat niveluri exagerate de retribuire de ordinul miilor şi zecilor de mii de euro pe o poziţie de conducere, ceea ce nu mi se pare chiar justificat”, spune Remus Borza, administrator „Prospecţiuni”.

Petrom şi-a redus investiţiile cu aproape 40%, după ce a anunţat că pentru prima data de la privatizare înregistrează pierderi. Fabricile Faur şi Uztel, care produceau sonde şi echipamente petroliere au intrat şi ele în insolvenţă.

„O criză a petrolului se traduce ca un joc de domino spre foarte multe zone industriale. Avem 70-80.000 de oameni care depind direct sau indirect de această industrie”, estimează Daniel Apostol, secretarul general al Asociaţiei Companiilor Petroliere.

În ultimul an, Petrom a închis 400 de sonde, a disponibilizat 900 de angajaţi şi a scos la vânzare 32 de zăcăminte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...