14 suspecţi de trafic de persoane au fost arestaţi în Pakistan în cazul naufragiului din Mediterană

Data publicării:
supravietuitori dupa naufragiu
Cel puțin 79 de oameni au murit și peste 100 au fost salvați după ce ambarcațiunea în care erau s-a scufundat în largul peninsulei Peloponez, în sudul Greciei. FOTO: Profimedia Images

Autorităţile pakistaneze au arestat 14 persoane suspectate de trafic de persoane în cazul naufragiului din Mediterană, care ar putea fi unul dintre cele mai grave cazuri de acest fel din ultimii ani.

Sute de oameni, inclusiv pakistanezi, e posibil să fi murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Guvernul de la Islamabad a ordonat desfăşurarea unei anchete privind reţeaua de trafic de persoane despre care se crede că a fost implicată în acest caz, potrivit unei declaraţii a biroului premierului pakistanez Shehbaz Sharif.

Cel puţin 21 dintre persoanele decedate proveneau din districtul Kotli, aflat în regiunea Kashmir, a declarat Riaz Mughal, reprezentant al poliţiei pakistaneze.

„Am arestat deja 10 suspecţi care fac parte dintr-o reţea de trafic ce trimite aceşti oameni în Europa. Urmărim şi alţi suspecţi'”, a spus şeful poliţiei regionale, Tahir Mahmood Qureshi.

Alte patru persoane au fost arestate în provincia Punjab, din estul Pakistanului.

Potrivit unor martori, între 400 şi 750 de persoane se aflau pe ambarcaţiunea de pescuit supraîncărcată care s-a scufundat la aproximativ 80 de kilometri de oraşului grecesc Pylos.

Autorităţile greceşti au spus că 104 de supravieţuitori şi 78 de cadavre au fost recuperate la scurt timp după scufundarea ambarcaţiunii.

Majoritatea celor aflaţi la bord erau din Egipt, Siria şi Pakistan, au precizat oficialităţi guvernamentale de la Atena.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri