16 avioane militare chineze s-au apropiat la 110 kilometri de Malaezia. Beijingul susţine că a fost un "antrenament de rutină"

Data publicării:
avion malaezia
Avion F18 Hornet al forțelor aeriene din Malaezia. Sursa foto: Profimedia Images

China a reacţionat miercuri la protestele Malaeziei privind incursiunea a 16 avioane militare chineze în largul acestei ţări din Asia de Sud-Est, într-o zonă maritimă disputată, explicând că a fost vorba de un simplu "antrenament de rutină", potrivit France Presse.

Malaezia a trimis luni avioane de vânătoare pentru a intercepta avioane de transport militar chineze care au apărut în largul insulei Borneo, deasupra unei porţiuni a Mării Chinei de Sud pe care ambele state o revendică.

Vietnam, Filipine, Brunei şi Taiwan au de asemenea revendicări asupra Mării Chinei de Sud.

Ministrul de externe malaezian Hishammuddin Hussein a calificat zborul drept "intruziune" şi a anunţat că ţara sa va protesta oficial şi îl va convoca pe ambasadorul chinez în Malaezia. Un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei la Kuala Lumpur a afirmat că aceste "activităţi sunt antrenamente de rutină pentru forţele aeriene chineze şi nu vizează nicio ţară".

"Potrivit legislaţiei internaţionale, avioanele militare chineze pot beneficia de libertatea de survol" în această zonă, a argumentat el. Iar avioanele chineze nu au pătruns în spaţiul aerian al unei alte ţări, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Teritoriul disputat din Marea Chinei de Sud

Aparatele chineze au zburat la circa 110 km de Sarawak, un stat malaezian din insula Borneo, şi nu au răspuns tentativelor de contact, ceea ce a determinat Malaezia să-şi trimită avioanele de vânătoare în zonă, au indicat Forţele Aeriene malaeziene, scrie Agerpres.

Avioanele chineze au făcut cale întoarsă înainte de a intra în spaţiul aerian malaezian propriu-zis. Ministrul de externe malaezian a subliniat că aparatele chineze survolaseră zona economică exclusivă (ZEE) a ţării sale şi calificat incidentul ca fiind "o atingere adusă spaţiului aerian şi suveranităţii Malaeziei".

China revendică aproape în totalitate Marea Chinei de Sud şi a construit avanposturi militare pe mici insule şi atoli în regiune, declanşând protestele mai multor ţări care au revendicări asupra apelor vecine teritoriului lor.

Chiar dacă relaţiile între China şi Malaezia sunt de obicei cordiale, incidentul de luni survine după o creştere a tensiunilor în probleme maritime.

SUA au trimis în regiune nave militare pentru a impune respectarea dreptului la libertatea de navigaţie, spre marea nemulţumire a Chinei.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...