4 olandezi au încercat să răpească un ministru belgian. Lângă casa lui a fost găsită o mașină plină cu arme şi sticle cu benzină

Data publicării:
ministrului belgian al justiţiei, Vincent Van Quickenborne in timpul unui discurs la onu
Ministrul belgian al justiţiei, Vincent Van Quickenborne. Foto: Profimedia

Patru suspecţi au fost arestaţi în acest weekend în Regatul Ţărilor de Jos în cadrul anchetei privind o tentativă de răpire a ministrului belgian al justiţiei, Vincent Van Quickenborne. Acesta a dat vina pe „mafia drogurilor” pentru complotul împotriva sa.

Ministrul, de asemenea primar al localităţii Kortrijk, a spus că a primit un telefon joi, de la procurorul federal Frédéric Van Leeuw, relatează AFP, citată de Agerpres.

„M-a avertizat în legătură cu un proiect de răpire care mă viza”, a spus ministrul într-un mesaj video, adăugând că nu a dorit să anuleze o sărbătoare a orașului pentru „a nu da credit mafiei drogurilor”.

Parchetul federal belgian a anunţat sâmbătă că ministrul a fost plasat sub supravegherea întărită a poliţiei şi că trei suspecţi au fost arestaţi în Olanda. Parchetul olandez a precizat că sunt trei bărbaţi de 20, 29 şi 48 de ani, de naţionalitate olandeză.

Al patrulea suspect a fost arestat a doua zi, tot în Olanda, a declarat duminică o sursă judiciară.

A fost solicitat transferul lor în Belgia.

O sursă judiciară a confirmat pentru AFP că o armă automată a fost descoperită într-un vehicul reperat în apropierea locuinţei ministrului la Kortrijk.

Cotidianul flamand Het Laatste Nieuws a relatat că în autovehiculul suspect, înmatriculat în Olanda, au fost găsite arme de foc, printre care pistoale Kalaşnikov şi sticle pline cu benzină.

Ministrul a reacţionat sâmbătă pe reţelele sociale, afirmându-şi hotărârea de a continua lupta împotriva „crimei organizate”.

„Nu ne vom pleca niciodată în faţa violenţei", a subliniat el.

Premierul belgian, Alexander De Croo, a denunţat o „ameninţare absolut inacceptabilă”.

„Nu vom fi intimidaţi de nimeni”, a scris el pe Twitter.

Parchetul federal belgian a explicat sâmbătă că „a fost informat în ultima săptămână despre o posibilă ameninţare” la adresa ministrului justiţiei. O anchetă, încredinţată unui judecător de instrucţie, „a indicat rapid că această ameninţare trebuie luată în serios”, a adăugat Parchetul.

Ministrul a fost pus sub supravegherea sporită a poliţiei şi şi-a anulat unele activităţi. Procuratura nu a oferit alte detalii despre anchetă, mai scrie AFP.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...