A început migrația mafiei siciliene. Ce țară europeană este noul „paradis promis” al clanurilor mafiote

Data publicării:
mafia-toto-riina

Cotidianul briatnic The Guardian a intrat în posesia unor informații despre un „traseu migrator” al mafiei siciliene, care se confruntă cu probleme financiare în Italia, spre Germania.

Condițiile economice nefavorabile din sudul Europei și campaniile împotriva crimei organizate derulate de Guvernul italian determină clanurile mafiote siciliene să se reorienteze pe harta europeană a afacerilor.

În această ordine de factori, Germania pare a fi „paradisul promis” spre care își îndreaptă privirile mafia siciliană în căutare de noi oportunități de business.

Noul tentacul financiar a ieșit la iveală în timpul unei operațiuni anti-drog în sud-vestul Germaniei. 19 suspecți de trafic de droguri au fost arestați, iar bunuri în valoare de 4 milioane de euro au fost confiscate în cadrul operațiunii desfășurate în orașul Villingen-Schwenningen, pe 21 iunie, într-un raid comun al poliției financiare din Palermo și al departamentului german de urmărire penală.

Drogurile – tone de marijuana și cocaină – intrau în Germania pe rută albaneză, au declarat autoritățile italiene, adăugând că o parte din banii câștigați este posibil să fi fost folosită pentru achiziții de arme din Balcani.

Anchetatorii spun că traficanții de droguri activau în Germania în serviciul familiei Mondino, o bandă mafiotă din Palermo, cu „sediul” în cartierul Passo di Rigano.

Liderul rețelei de trafic ar fi un om de afaceri din Italia, de origine germană, care ar deține două restaurante în Baden-Wurttemberg și, potrivit poliției financiare din Palermo, ar avea relații strânse cu mai mulți mafioți sicilieni.

De asemenea, susține The Guardian, cel mai puternic clan mafiot din Sicilia, Cosa Nostra, este bănuită că și-ar extinde afacerile pe teritoriu german.

„Mafia italiană, inclusiv puternicul clan ‘Ndrangheta din Calabria, a investit bani și bunuri în Germania în ultimii ani. Ca și companii legale din Europe, și ei au găsit aici oportunități de afaceri foarte profitabile”, a declarat Giuseppe Campobasso, șeful unității anti-drog a poliției financiare din Palermo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta