Angela Merkel: „Nevaccinații ar trebui să se gândească la datoria pe care au față de societate, de a-i proteja pe ceilalți”

Data publicării:
Angela Merkel își pune masca de protecție
Angela Merkel. Foto: Profimedia Images

Angela Merkel spune că cei care încă nu s-au vaccinat, deși valul patru face ravagii, „ar trebui să înțeleagă că au o datorie față de restul societății, de a-i proteja pe ceilalți”, relatează Reuters. Declarația a fost făcută, joi, în contextul unui vârf de infectări în Germania – peste 50.000 de noi cazuri.

Numărul de cazuri din Europa a început să crească în ultimele săptămâni, iar experții avertizează că în unele țări încă există riscul ca sistemele sanitare să fie copleșite din nou, în mare parte pentru că nevaccinații încă răspândesc boala, iar unii dintre ei ajung în stare gravă.

„Trebuie să facem clar că avem dreptul să ne vaccinăm, ceea ce este un mare noroc, o reușită imensă a științei și tehnologiei. Avem, de asemenea, obligația să contribuim la protejarea societății”, a spus șefa guvernului german.

„Atunci când vezi o creștere exponențială a numărului de cazuri, trebui să acționezi imediat pentru că nu există o înțelegere în societate a ceea ce înseamnă «exponențial»”.

Peste 50.000 de cazuri noi de Covid în Germania

Germania a înregistrat, joi, un număr record de noi infectări cu coronavirus, raportând 50.196 de cazuri suplimentare în 24 de ore, potrivit institutului sanitar Robert Koch, un indicator al severităţii valului epidemic care a lovit ţara.

Este pentru prima dată când pragul de 50.000 de cazuri noi zilnice este depăşit de la începutul pandemiei după ce Germania a înregistrat un număr record de infectări în ultimele zile. Numărul de decese în 24 de ore a crescut joi la 235.

Creşterea accentuată a numărului de cazuri este atribuită ratei relativ slabe de vaccinare a populaţiei Germaniei, puţin peste 67%, prin comparație cu alte țări din vestul continentului.

Mai multe dintre landurile afectate, cum ar fi Saxonia, Bavaria şi, cel mai recent, Berlin au introdus noi restricţii vizând persoanele nevaccinate, primele afectate de această revenire a pandemiei.

Astfel, începând de luni, Berlinul va interzice persoanelor nevaccinate accesul în restaurantele fără terase, baruri, săli de sport şi saloane de coafură.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...