Antony Blinken merge în Arabia Saudită pentru discuții privind încheierea unui armistițiu în Gaza

Data publicării:
blinken face declaratii
Secretarul de stat american, Antony Blinken. Foto: Profimedia

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken se va afla în Arabia Saudită luni şi marţi, în special pentru a "discuta eforturile în desfăşurare care vizează încheierea unui armistiţiu în Gaza care să permită eliberarea ostaticilor", a anunţat sâmbătă Departamentul de Stat.

Antony Blinken, care va pleca duminică, "va pune, de asemenea, accentul pe importanţa prevenirii unei extinderi" regionale a războiului pe care Israelul l-a declanşat în Fâşia Gaza de la atacurile sângeroase ale Hamas pe teritoriul său, la 7 octombrie, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

El intenţionează, de asemenea, să "discute modalităţi de a obţine o pace durabilă în regiune, inclusiv printr-o cale către un stat palestinian independent însoţit de garanţii de securitate pentru Israel", scrie AFP, preluată de Agerpres.

Secretarul de stat american va participa şi la o reuniune a miniştrilor Consiliului de Cooperare al Golfului, organizaţie care reuneşte şase ţări din Peninsula Arabică, între care Qatarul, care are un rol de mediator între Israel şi Hamas.

Responsabilul american va participa, de asemenea, la Forumul Economic Mondial (WEF), care se desfăşoară la Riad duminică şi luni şi este consacrat adaptării la schimbările climatice şi la tranziţia energetică.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri