Aproape 30 de tone de produse chimice explozibile au dispărut în timpul unui transport, în SUA

Data publicării:
tren de marfa al union pacific in sua
Aproape 30 de tone de produse chimice explozive au dispărut în timpul unui transport, în SUA. Foto: Profimedia

Peste 27.000 de kilograme dintr-o substanță chimică folosită atât ca îngrășământ, cât și ca explozibil s-au pierdut în SUA, cel mai probabil în timpul transportului cu trenul din Wyoming în California, luna trecută, potrivit documentelor federale citate de NBC News.

Un vagon care transporta azotat de amoniu a plecat dintr-o fabrică operată de producătorul de explozibili Dyno Nobel din Cheyenne, Wyoming, pe 12 aprilie, potrivit unui raport de incident depus de un reprezentant al companiei la Centrul Național de Reacție pe 10 mai.

Raportul afirmă că substanța chimică a fost eliberată „din cauze necunoscute” și că dispariția a fost descoperită după ce vagonul a ajuns în Saltdale, California, la 1.600 de kilometri de Cheyenne.

Azotatul de amoniu a fost un ingredient cheie folosit în atacurile teroriste, dar și cauza unor accidente mortale.

Cel puțin 581 de oameni au fost uciși în 1947, când peste 2.000 de tone de substanță chimică au explodat pe o navă de marfă care acostase într-un port din Texas City. În același an, la Brest, Franța, o navă norvegiană care conținea aproximativ 3.000 de tone de azotat de amoniu a explodat, omorând 29 de omameni.

De asemenea, substanța a fost folosită într-un atentat cu bombă petrecut în 1970 în campusul Universității Wisconsin-Madison, care a dus la un deces și mai mulți răniți, și în atentatul din 1995 din Oklahoma City, care a ucis 168 de persoane.

În 2013, azotatul de amoniu a fost cauza unei explozii la o fabrică de îngrășăminte din West, Texas, ucigând 15 persoane, rănind 200 și distrugând sute de case. Oficialii federali au descoperit ulterior că explozia a fost un „act criminal”.

În 2020, a fost sursa unei explozii colosale în Beirut, Liban, când peste 2.700 de tone de azotat de amoniu au explodat, ucigând peste 200 de oameni și rănind mii de oameni.

Kristen South, purtătorul de cuvânt al Union Pacific, compania feroviară care transporta substanța chimică, a spus într-o declarație că dispariția acesteia nu ar trebui să constituie o amenințare.

„Îngrășământul este conceput pentru aplicarea la sol și absorbția rapidă în sol. Dacă pierderea a rezultat dintr-o scurgere din vagon pe parcursul transportului de la origine la destinație, eliberarea sa nu ar trebui să prezinte niciun risc pentru sănătatea publică sau pentru mediu”, a spus South, adăugând că investigația companiei asupra incidentului „este în faza incipientă”.

„În acest moment al anchetei, nu credem că există vreo activitate criminală sau rău intenționată”, a adăugat South.

Un reprezentant al Dyno Nobel a spus că reprezentanții companiei cred că substanța chimică s-a scurs prin podeaua vagonului în timpul transportului.

„Vogonul a fost sigilat când a părăsit instalația din Cheyenne, iar sigiliile erau încă intacte când a ajuns în Saltdale. Evaluarea inițială este că o scurgere prin partea de jos a vagonului ar fi putut apărea în timpul tranzitului”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru KQED.

Un reprezentant al Administrației Federale a Căilor Ferate a spus că ancheta lor sugerează că una dintre porțile vagonului nu a fost închisă corespunzător.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...