Arestări în masă în rândul mafiei 'Ndrangheta. Țara din Europa care a devenit „piața de desfacere” a clanurilor italiene

Data actualizării: Data publicării:
ndrangheta

Autorităţile din Germania, Italia, Olanda şi Belgia au întreprins razii ample în rândul membrilor mafiei 'Ndrangheta, considerată cea mai puternică grupare infracţională italiană, relatează miercuri agenţia dpa, citată de Agerpres



Potrivit biroului Poliţiei judiciare federale (BKA) din Germania, au fost arestaţi mai mulţi suspecţi şi au fost confiscate proprietăţi. Poliţia a efectuat razii în landurile Bavaria (sud) şi Renania de Nord-Westfalia (vest).

„Acţiunile sunt în curs de desfăşurare'', a declarat o purtătoare de cuvânt a BKA.

Conform tabloidului Bild, au fost întreprinse razii în peste 100 de locuri, inclusiv pizzerii.

Agenţia de presă italiană Ansa a relatat că au avut loc razii şi în America de Sud.

Mafia 'Ndrangheta, din Calabria, regiune din sudul Italiei, a prins rădăcini puternice în Germania şi este considerată cel mai mare traficant european de cocaină în Europa.

Organismul judiciar al Uniunii Europene, Eurojust, care are un rol coordonator, intenţionează să ofere mai multe informaţii despre operaţiune într-o conferinţă de presă la Haga în jurul orei 11:00 GMT. O conferinţă de presă a BKA ar urma să aibă loc de asemenea la ora 14:00 GMT.

Organizaţiile mafiote italiene folosesc Germania pentru contrabandă cu droguri şi arme, spălare de bani şi extorcare de fonduri.

De asemenea, mafia siciliană, Cosa Nostra, reinvesteşte în Germania câştigurile ilicite şi este implicată în traficul de droguri, arme şi mărfuri ilegale. Membri ai mafiei siciliene daţi în urmărire se ascund în landuri din sudul şi vestul Germaniei, precum Baden-Wurttemberg, Bavaria şi Renania de Nord-Westfalia.

Camorra, organizaţia de criminalitate organizată apărută în zona oraşului Napoli, este prezentă în oraşele germane Berlin, Hamburg, Dortmund şi Frankfurt, fiind implicată în comerţul cu bunuri contrafăcute, trafic de droguri şi contrabandă cu ţigări.

În fine, a patra mare organizaţie mafiotă italiană, Sacra Corona Unita, creată în regiunea italiană Puglia, este activă în landurile Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat, Baden-Wurttemberg, Bavaria şi Hesse. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...