Biden anunță că a decis cum vor răspunde SUA atacului din Iordania, unde trei militari americani au fost uciși

Data publicării:
Joe Biden
Președintele american, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi că s-a hotărât asupra modului în care Statele Unite vor răspunde atacului cu dronă comis duminică de grupări pro-iraniene asupra trupelor americane staţionate în nord-estul Iordaniei, în apropierea frontierei cu Siria, după ce a examinat cum pot fi pedepsite aceste grupări fără a provoca un război mai larg, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Adresându-se presei în timp ce părăsea Casa Albă pentru a pleca într-o deplasare electorală în Florida, Biden nu a oferit detalii despre decizia sa, care survine după ce s-a consultat cu consilierii săi.

El a menţionat totuşi că Statele Unite nu au nevoie de un "război mai extins" în Orientul Mijlociu, după ce mai devreme şi alţi responsabili americani au spus că Statele Unite nu doresc un război cu Iranul, care a negat orice implicare în atacul cu dronă asupra trupelor americane în Iordania, soldat în rândul acestora cu trei morţi şi 34 de răniţi.

Întrebat de presă dacă a decis cum va riposta acestui atac, Biden a răspuns: "Da". Însă "nu cred că avem nevoie de un război mai extins în Orientul Mijlociu. Nu asta urmăresc", a completat preşedintele american.

Cât despre Iran, "îi consider responsabili în sensul în care ei furnizează arme" celor care desfăşoară atacurile, a explicat în continuare Biden.

Este prima dată când soldaţi americani sunt ucişi în Orientul Mijlociu de la începutul războiului între Israel şi gruparea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, o evoluţie ce provoacă temeri cu privire la escaladarea tensiunilor deja foarte ridicate.

De la jumătatea lunii octombrie au avut loc peste 150 de atacuri cu drone sau rachete împotriva trupelor americane şi ale celorlalte ţări din coaliţia antijihadistă în Irak şi Siria, fără să fi provocat uciderea vreunui militar al coaliţiei. Aceste atacuri au fost în general revendicate de "Rezistenţa islamică din Irak", o nebuloasă de combatanţi proveniţi din grupări armate pro-iraniene. Drept represalii, Washingtonul a efectuat în Irak mai multe bombardamente care au ţintit combatanţi şi comandanţi ai grupărilor armate pro-iraniene.

Ciește și: Ce este Turnul 22, baza militară din Iordania unde trei militari americani au fost uciși

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...