SUA au pierdut cel puțin trei bombe nucleare care nu au fost niciodată localizate. Iar despre alte țări care au arsenal nuclear nu se știe nimic, deoarece nu au făcut publice datele, relatează BBC. Cât de mare e riscul ca acestea să explodeze?
În 17 ianuarie 1966, în jurul orei 10:30, un pescar spaniol de creveți a văzut un pachet alb deformat căzând din cer în Marea Alboran. Avea ceva atârnat dedesubt, deși nu putea desluși ce era. Apoi pachetul s-a scufundat.
În același timp, în satul de pescari din apropiere, Palomares, localnicii s-au uitat pe cer și asistat la o scenă cu totul diferită - două bile de foc uriașe, năvălind spre ei. Clădirile s-au cutremurat. Mai multe schije au căzut pe pămând, omorând oamenii pe care i-au atins.
Câteva săptămâni mai târziu, Philip Meyers a primit un mesaj prin intermediul unei teleimprimante – un dispozitiv asemănător unui fax care putea trimite și primi e-mailuri primitive. La acea vreme, el lucra ca ofițer de eliminare a bombelor la Naval Air Facility Sigonella, în estul Siciliei. I s-a spus că a existat o urgență secretă în Spania și că trebuie să se prezinte acolo în câteva zile.
Cu toate acestea, misiunea nu a fost atât de secretă pe cât sperase armata.
„Nu a fost o surpriză să fiu sunat”, spune Meyers. Toată lumea știa ce se întâmplă. Când a participat la o cină în acea seară și și-a anunțat călătoria misterioasă, confidențialitatea a devenit subiect de glumă.
„A fost jenant. Trebuia să fie un secret, dar prietenii mei îmi spuneau pentru ce mă duc acolo,” a povestit el.
De săptămâni întregi, ziarele de pe tot globul relataseră zvonuri despre un accident teribil – două avioane militare americane s-au ciocnit în aer, împrăștiind patru bombe termonucleare B28 în Palomares. Trei au fost recuperate rapid pe uscat – dar una a dispărut pe fundul Mării Mediterane. A început o cursă pentru a o găsi, împreună cu focosul său de 1,1 megatone, cu puterea explozivă a 1.100.000 de tone de TNT, dar care nu a avut succes.
Incidentul Palomares nu este primul în care o armă nucleară a fost pierdută. Au existat cel puțin 32 de accidente poreclite „săgeți rupte” care au implicat astfel de bombe din 1950. În multe cazuri, armele au fost scăpate din greșeală sau aruncate în timpul unei urgențe, apoi au fost recuperate. Dar trei bombe americane au dispărut cu totul – sunt încă undeva, ascunse în mlaștini, câmpuri și oceane.
„Știm mai multe despre cazurile americane”, spune Jeffrey Lewis, directorul Programului de neproliferare din Asia de Est la Centrul James Martin pentru Studii asupra Neproliferării din California. El adaugă că lista completă a apărut abia atunci când un document al Departamentului Apărării din SUA a fost desecretizat în anii 1980.
Multe astfel de incidente au avut loc în timpul Războiului Rece, când SUA a avut avioanele înarmate cu arme nucleare pe cer în orice moment, din 1960 până în 1968, într-o operațiune cunoscută sub numele de Chrome Dome.
„Nu știm la fel de multe despre alte țări. Nu știm nimic despre Regatul Unit sau Franța, sau Rusia sau China. Deci nu cred că avem ceva ca o contabilitate completă”, spune Lewis.
Trecutul nuclear al Uniunii Sovietice este deosebit de tulbure – a adunat un stoc de 45.000 de arme nucleare începând cu 1986. Există cazuri cunoscute în care țara a pierdut bombe nucleare care nu au fost niciodată recuperate, dar spre deosebire de incidentele din SUA, toate au avut loc pe submarine. Iar locațiile lor sunt cunoscute, chiar dacă sunt inaccesibile.
Chiar dacă bombele nu au fost găsite, riscul ca acestea să provoace o explozie nucleară este considerat a fi scăzut.
Acesea au caracteristici de siguranță care fac imposibilă declanșarea, dacă nu sunt activate. În aceste arme, explozivii convenționali s-ar putea declanșa, dar nu ar detona materialul radioactiv.
Lewis crede că este puțin probabil să găsim vreodată cele trei bombe nucleare dispărute. Un motiv este acela că de obicei sunt localizate printr-o căutare vizuală, iar acest lucru este extrem de dificil.
Când avioanele se prăbușesc în ocean, cutia neagră este adesea găsită câteva zile sau săptămâni mai târziu de către oficialii care caută să pună cap la cap ceea ce s-a întâmplat. Acest lucru ar putea da impresia că este ușor să găsești astfel de obiecte în aceste zone vaste de apă cu tehnologie modernă. Dar cutiile negre au un transmițător care ajută la localizarea lor.
În schimb, armele nucleare pierdute nu aveau un astfel de echipament. În schimb, echipele trebuie să restrângă o zonă de căutare, apoi să parcurgă oceanul puțin câte puțin – un proces obositor și ineficient, care necesită scafandri sau submarine.
Editor : M.B.
