Boris Johnson merge personal la Bruxelles, după ce negocierile pentru acordul comercial post-Brexit s-au împotmolit din nou

Data publicării:
boris johnson, premierul marii britanii
Boris Johnson. Foto: Getty Images

Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson, se va deplasa la Bruxelles în cursul acestei săptămâni pentru a se întâlni cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul unui nou blocaj în ce privește negocierile pentru un acord comercial post-Brexit, a anunțat Downing Street Nr. 10, luni, conform AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Ursula von der Leyen şi Boris Johnson „au convenit în cadrul unei convorbiri telefonice că nu sunt întrunite condiţiile pentru finalizarea unui acord” şi au cerut negociatorilor să pregătească o „întrevedere personală la Bruxelles în zilele următoare”, potrivit unui comunicat comun. Un purtător de cuvânt al Downing Street a precizat că Boris Johnson intenţionează să se deplaseze la Bruxelles.

Principalele puncte de divergenţă rămân legate de solicitările UE privind menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, stabilirea unor norme care să prevină concurenţa neloială din partea companiilor britanice pe piaţa europeană şi crearea unui mecanism de soluţionare a diferendelor în cadrul viitorului acord.

Bruxelles-ul şi Londra se află acum sub presiunea timpului pentru încheierea unui acord care să intre în vigoare de la 1 ianuarie, când Regatul Unit va înceta definitiv să aplice normele europene odată cu încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit. Un eşec ar însemna aplicarea după această dată doar a regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în relaţiile comerciale dintre dintre UE şi Regatul Unit.

Anterior, negociatorul-șef din partea Uniunii Europene, Michel Barnier, se deplasase la Londra pentru a ajunge la un consens cu partea britanică, însă divergențele au continuat între cele două părți, la aproape un an de când Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
CRBL, despre zvonurile că are iubită și despărțirea de soție: "Divorțurile sunt doar despre înșelat sau...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta