Bulgaria se îndreaptă spre al cincilea rând de alegeri anticipate, după ce politicienii au eșuat din nou în a forma un nou guvern

Data publicării:
Drapelul Bulgariei.
Foto: Profimedia

Al doilea cel mai mare partid din Bulgaria, formaţiunea anticorupţie „Continuăm Schimbarea” (PP), a renunţat, vineri, la efortul de a forma un nou guvern, după ce nu a reuşit să formeze o coaliție în parlamentul puternic framentat, relatează Reuters. Bulgaria este în criză politică din 2020, când mii de cetăţeni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva corupţiei la nivel înalt, extrem de răspândită.

Cele mai recente alegeri anticipate, care au avut loc în data de 2 octombrie, al patrulea scrutin în mai puţin de doi ani, au dus la un nou blocaj politic în parlamentul de la Sofia unde niciun partid nu poate forma guvernul și nici nu pare că există o formulă stabilă de coaliție guvernamentală. După ce partidul GERB al fostului premier Boiko Borisov nu a reuşit să obţină sprijin în parlament pentru un cabinet tehnocrat, luna trecută, vineri a venit rândul PP să renunţe la mandat, ceea ce amplifică perspectiva unui nou scrutin anticipat în primăvară.

Cu 114 de voturi împotrivă şi 63 pentru, parlamentarii au respins lista de priorităţi naţionale pregătită de PP în încercarea de a obţine sprijin pentru un guvern minoritar împreună cu un partener mai mic, Bulgaria Democrată.

Principalul rival al PP, GERB, şi partidul pro-rus Renaşterea au votat împotrivă, în timp ce alte trei facţiuni politice, inclusiv socialiştii, foşti aliaţi ai PP, s-au abţinut.

Preşedintele Rumen Radev va trebuie să desemneze acum un alt partid politic care să încerce să formeze un guvern. Dacă şi această încercare finală va eşua, Radev va dizolva parlamentul şi va cere organizarea de alegeri anticipate.

„Luni, vom depune mandatul la preşedinte”, a spus purtătorul de cuvânt al PP, anunțând eșecul formării unei coaliții de guvernare. PP a condus o perioadă scurtă guvernul Bulgariei într-un guvern de coaliție. Kiril Petkov, premierul de atunci, și unul dintre liderii partidului, a fost demis prin moțiune de cenzură după prăbușirea coaliției. 

Eşecul instalării unui guvern cu puteri depline în actualul mandat parlamentar ar putea pune în pericol planul Bulgariei de a adera la zona euro în 2024. Blocajul ar întârzia, de asemenea, reformele atât de necesare pentru combaterea corupţiei la nivel înalt şi ar putea afecta absorbţia eficientă a miliardelor de euro din fondul de redresare al UE.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...