Cazul Indi Gregory care a emoționat Marea Britanie. Fetița a fost deconectată de la aparate, în ciuda cererii părinților

Data actualizării: Data publicării:
indi gregory
Medicii au deconectat aparatele care o ţineau în viaţă pe Indi Gregory, o fetiţă din Marea Britanie afectată de o boală incurabilă. Foto: Profimedia

Medicii au deconectat aparatele care o ţineau în viaţă pe Indi Gregory, o fetiţă din Marea Britanie afectată de o boală incurabilă şi aflată în centrul unei bătălii juridice între părinţii şi îngrijitorii săi, a anunţat duminică grupul Christian Concern, care sprijină cuplul, informează AFP.

Tratamentul care o ţinea în viaţă pe fetiţa în vârstă de opt luni "a fost întrerupt în urma deciziei Curţii de Apel de vineri", a indicat grupul creştin într-un comunicat.

Părinţii micuţei Indi Gregory erau angajaţi de luni de zile într-o bătălie juridică împotriva medicilor britanici, care recomandaseră deconectarea de la aparate a fetiţei lor, diagnosticată cu o boală mitocondrială incurabilă.

Medicii de la spitalul din Nottingham unde era tratată fetiţa susţinuseră că aceasta are dureri şi suferinţe semnificative, astfel încât o continuare a tratamentului nu este justificată, scrie Agerpres.

Vineri, în cadrul unei ultime audieri, justiţia a decis că întreruperea suportului vital ar trebui să aibă loc într-o unitate medicală şi nu la domiciliul părinţilor, aşa cum doreau aceştia.

Indi a fost transferată de la spital cu o ambulanţă la un centru de îngrijiri paliative, potrivit Christian Concern, care a adăugat că fetiţa a încetat să mai respire noaptea trecută, apoi a reînceput (să respire).

Cazul luase o turnură diplomatică odată cu intervenţia directă a premierului italian Giorgia Meloni pentru a-i acorda in extremis cetăţenia italiană micuţei.

Miercuri însă, un judecător al Înaltei Curţi din Anglia a decis că intervenţia Romei nu schimbă niciuna dintre hotărârile anterioare.

În prezent nu există niciun tratament pentru bolile mitocondriale, care sunt genetice şi împiedică celulele organismului să producă energie.

Sâmbătă, Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, al cărui spital de pediatrie se oferise să continue să trateze fetiţa, a declarat că Papa Francisc susţine "familia micuţei Indi Gregory (...) şi se roagă pentru ei şi pentru ea".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...