Video Ce avere lasă în urmă Regina Elisabeta a II-a

Data publicării:
castelul balmoral
Castelul Balmoral, reședința privată a Reginei Elisabeta a II-a, este locul unde suverana s-a stins din viață Foto: Profimedia Images

O avere impresionantă, de sute de milioane de lire sterline, va rămâne în urma Reginei Elisabeta a II-a. Cel mai longeviv monarh din istoria britanică a murit la 8 septembrie 2022, la 96 de ani, după 70 de ani de domnie. Suverana era proprietara a două castele, unul în Scoția și al doilea în Anglia, și deținea colecții de bijuterii și lucrări de artă de o valoare inestimabilă.

Jurnaliștii de la „The Sunday Times” au estimat că Regina Elisabeta a II-a lasă moștenire o avere în valoare de 370 de milioane de lire sterline, echivalentul a 476 de milioane de euro. O parte din această sumă este cunoscută şi este gestionată de Guvern, iar cealaltă parte este privată și provine din diverse moşteniri.

Cheltuielile legate de activităţile oficiale de reprezentare a Reginei sau a membrilor familiei regale sunt suportate dintr-o alocare anuală de la Trezorerie, care a fost de 86 de milioane de lire sterline pentru perioada  2021-2022 și include și fondurile alocate pentru renovarea Palatului Buckingham. Din acești bani sunt plătiți și cei peste 500 de angajaţi ai Windsor. Aceste fonduri sunt alocate și pentru călătoriile oficiale și pentru costurile de funcționare sau întreținere ale Palatul Buckingham.

„Privy Purse”, în traducere „poşeta privată”, adică veniturile private ale Reginei au fost de aproximativ 24 de milioane de lire sterline în ultimul an fiscal și provin din exploatarea bunurilor Ducatului Lancaster. Acesta include aproximativ 315 proprietăţi rezidenţiale, proprietăţi comerciale de ultimă generaţie şi mii de hectare de teren agricol, toate evaluate la aproximativ 650 de milioane de lire sterline.

S-a scris că banii din veniturile private sunt folosiți pentru costurile de întreţinere ale proprietăţilor sale de la Balmoral şi Sandringham, dar și pentru a subvenţiona alţi membri ai familiei regale care nu primesc bani publici.

Castelul Balmoral este evaluat la aproximativ 100 de milioane de lire sterline, iar conacul de la ţară, Sandringham, la 50 de milioane de lire sterline.

Regina Elisabeta a II-a avea şi o pasiune binecunoscută pentru cai. Herghelia i-a adus venituri de-a lungul anilor de peste 7 milioane de lire sterline.

În același timp, portofoliul personal de investiții al reginei include și colecția de bijuterii și lucrări de artă. Celebrele „Bijuterii ale Coroanei”, evaluate la aproximativ 3 miliarde de lire sterline, aparţin simbolic Reginei şi sunt transmise automat următorului monarh.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...