Cel puţin 20 de morţi în Peru, printre care o fetiță de 4 ani, după ce un autocar a căzut într-o prăpastie

Data publicării:
accident peru
Accident grav de autocar în Peru. Foto: Captură Twitter

Cel puţin 20 de persoane, printre care o fetiţă de patru ani, şi-au pierdut viaţa şi alte aproximativ 30 au fost rănite, după ce un autocar a căzut într-o prăpastie pe un drum care leagă două localități din nordul Peru. 

Accidentul a avut loc miercuri între localităţile Tayabamba şi Trujillo, în regiunea Libertad (nord), au anunțat autorităţile regionale, citate de AFP. Autocarul a ieşit de pe drum şi a căzut într-o prăpastie de circa 100 de metri adâncime.

Alerta a fost dată doar câteva ore mai târziu, Tayabamba fiind una dintre cele mai izolate localităţi din această regiune de coastă din nordul ţării.

Legătura dintre Trujillo şi Tayabamba este de 340 de kilometri, dar călătoria cu autobuzul durează aproximativ 14 ore.

Starea proastă a drumului, care l-a obligat pe şofer să facă o manevră bruscă, a fost cauza accidentului, potrivit postului local de televiziune Canal N.

Accidentele rutiere în Peru sunt deosebit de frecvente din cauza vitezei, condiţiilor proaste a drumurilor, lipsei de semnalizare şi controalelor slabe din partea autorităţilor.

La 29 noiembrie, 10 persoane au murit după ce microbuzul lor a căzut într-o prăpastie, tot în nordul Peru, la o mie de kilometri de capitala ţării, Lima, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
La asta nu s-ar fi gândit nimeni. Cine este actrița celebră pe care ar fi pus ochii Tom Cruise: „Vrea să...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
De unde provine expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul"? Ce însemna inițial?
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Lui Charlie Sheen i s-au aprins din nou călcâiele după Denise Richards? Pozele pline de senzualitate postate...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia