Galerie Foto Cele mai amuzante și mai inedite ipostaze în care a fost surprinsă Angela Merkel

Data actualizării: Data publicării:
angela merkel
Angela Merkel a dovedit că are umor și prezență de spirit. FOTO. Profimedia Images

Angela Merkel are umor și prezență de spirit, și le-a folosit pe amândouă din plin în cele aproape două decenii cât a fost în fruntea guvernului federal de la Berlin.

Au fost și momente în care, oricât a încercat, nu a reușit să iasă din încurcătură decât după ce a smuls zâmbete audienței.

În altele a fost surprinsă alături de lideri ai lumii, în timpul mai multor încurcături protocolare.

Nu a evitat să fie fotografiată nici cu halba de bere în mână, nici în timp ce mănâncă fructe de mare.

Angela Merkel a dovedit că are umor și prezență de spirit. FOTO. Profimedia Images
Angela Merkel a dovedit că are umor și prezență de spirit. FOTO. Profimedia Images

Seria fotografiilor amuzante a fost completată săptămâna aceasta cu momentul în care a fost ciupită de păsări în parcul din Marlow.

Germania alege duminică noua componență a celui de-al 20-lea Bundestag, Parlamentul federal al țării. Peste 60 de milioane de alegători sunt așteptați la urne pentru a vota viitorul cancelar al Germaniei, care o va succede pe Angela Merkel.

Principalii candidați care se luptă pentru poziția de viitor șef al guvernului federal de al Berlin sunt Olaf Scholz (social-democrați), Annalena Baerbock (Verzi) și Armin Laschet (creștin-democrați). 

Miza acestor alegeri nu vizează doar Germania, ci și Europa, pentru că în joc este direcția în care o va lua Uniunea Europeană cu un nou lider al celei mai puternice economii a blocului comunitar. 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”