Centrala din Zaporojie a fost „la un pas de un accident nuclear” în timpul nopţii, anunță Energoatom

Data publicării:
centrala nucleara de la zaporojie vazuta de sus
Centrala nucleară de la Zaporojie. Foto: Profimedia

Centrala ucraineană de la Zaporojie, aflată în mâinile forţelor ruseşti, a fost „în pragul unui accident nuclear” în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei întreruperi temporare de energie electrică, a declarat operatorul nuclear ucrainean Energoatom.

„Noaptea trecută, o pană totală de curent a avut loc la centrala din Zaporojie, iar generatoarele au trebuit să fie folosite”, a scris Energoatom pe Telegram, precizând că energia electrică a fost restabilită câteva ore mai târziu, sâmbătă în jurul orei 7.00.

Două linii electrice care alimentează centrala „au fost tăiate”, dintre care una a fost „scoasă de sub tensiune în timpul unui raid aerian”, a explicat operatorul. Alimentarea cu energie electrică a fost în cele din urmă „restabilită”, a adăugat el, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Dar această întrerupere a curentului electric a fost periculoasă pentru buna funcţionare a centralei, a precizat Energoatom, care a fost „la limita unui accident nuclear şi de radiaţii”.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a precizat de asemenea într-un comunicat că centrala a fost „temporar lipsită de electricitate în cursul nopţii” şi că este a opta întrerupere de energie electrică de acest tip de la începutul conflictului.

Agenţia a precizat că va „furniza mai multe informaţii atunci când acestea vor fi disponibile”.

„Forţelor de ocupaţie (ruse) nu le pasă de siguranţa centralei nucleare din Zaporojie”, a acuzat preşedintele Energoatom, Petro Kotin.

„Ele vor continua să creeze situaţii periculoase, şantajând întreaga lume cu un accident nuclear şi de radiaţii”, a conchis el.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...