Adio sate din Alpi și orășele englezești construite în China. Guvernul interzice clădirile copiate din alte țări

Data actualizării: Data publicării:
English Style "Thames Town" Under Construction In Shanghai
Foto: China Photos/Getty Images

China a devenit cunoscută pentru copierea modelelor arhitecturale din alte țări, indiferent că sunt orașele englezești, sate din Alpi sau monumente faimoase precum Turnul Eiffel, informează BBC.

Acum, guvernul a decis să oprească această practică, pentru a promova proiectele locale.

Autoritățile au anunțat că proiectele copiate sau care imită design-ul altor clădiri vor fi interzise când vine vorba de noile clădiri publice.

Potrivit autorităților, clădirile "dezvăluie cultura unui oraș", iar proiectele "mari, străine și ciudate" ar trebui limitate.

Noul ghid pentru construcții impune restricții și asupra clădirilor de tip zgârie-nori: majoritatea nu vor putea fi mai înalte de 500 de metri.

Potrivit Global Times, "versiuni false" ale unor clădiri străine apar în multe orașe mici din China.

Guvernul nu a anunțat ce se va întâmpla cu actualele clădiri "străine", însă a anunțat inspecții efectuate de autorități pentru verificarea acestora.

Noul ghid, emis pe 27 aprilie, dar făcut public abia săptămâna aceasta, evidențiază stadioanele, centrele expoziționale, muzeele și teatrele ca proiecte unde plagiatul design-ului trebuie neapărat eliminat.

Guvernul a cerut "o nouă eră" a arhitecturii, care să "întărească încrederea în cultură, să expună calitățile orașului, să arate spiritul contemporan și să afișeze caracteristicile chinezești".

Noile restricții în privința "modelelor străine de arhitectură" au fost lăudate pe rețelele de socializare, potrivit publicației Global Times, controlate de stat.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri