Cinci nuntași au murit și peste 40 au fost răniți, după ce o butelie a explodat în timpul petrecerii, în India

Data publicării:
Cinci nuntași au murit și peste 40 au fost răniți, după ce o butelie a explodat în timpul petrecerii, în India
Cinci nuntași au murit și peste 40 au fost răniți, după ce o butelie a explodat în timpul petrecerii, în India. FOTO: Profimedia Images

Cinci persoane au murit şi peste 40 au suferit arsuri grave după ce o butelie de gaz folosită pentru gătit a explodat într-un sat din statul indian Rajasthan, unde oaspeţii se adunaseră pentru o nuntă, a anunţat vineri poliţia, potrivit DPA, ciattă de Agerpres.

O parte din casa din districtul Jodhpur s-a prăbuşit din cauza impactului exploziei, care a avut loc joi după-amiază, în timp ce invitaţii se strânseseră pentru masa de prânz, a declarat poliţistul Anil Kayal.

Potrivit cercetărilor preliminare ale poliţiei, butelia de gaz se afla într-o cameră de depozitare. Aceasta s-a scurs, a luat foc şi a explodat.

Patru persoane au murit la faţa locului, iar una a decedat în urma rănilor suferite la spital.

Kayal a declarat că bilanţul ar putea creşte, deoarece mai multe victime au suferit arsuri de gradul trei, iar starea lor era critică.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...