Confruntat cu un scandal politic uriaș, premierul britanic Boris Johnson i-a cântat noului director de comunicare „I will survive”

Data publicării:
Boris Johnson face declarații.
Premierul britanic Boris Johnson. Foto: Profimedia

Premierul britanic Boris Johnson i-a cântat piesa „I will survive” („Voi supraviețui”) noului său director de comunicare. Dezvăluirea a făcut-o chiar Guto Harri, pe care Johnson l-a adus sâmbătă ca şef al comunicării pentru a-şi reîntregi echipa în urma unei serii de demisii şi scandaluri politice.

În primul interviu după numire, Harri a povestit că l-a întrebat pe Johnson dacă poate supravieţui ca prim-ministru, iar acesta a răspuns începând să cânte melodia Gloriei Gaynor, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Harri, fost jurnalist la BBC, a mai lucrat pentru Johnson când acesta era primarul Londrei. El a spus că premierul nu este doar un clovn.

Noul director de comunicare a relatat întâlnirea lor de vineri, dinainte de numire: Am intrat şi am salutat militar, spunând domnule prim-ministru, Guto Harri, prezent la datorie, iar el s-a ridicat de la birou şi a început să răspundă la salut. Râdeam amândoi. Apoi l-am întrebat Boris, vei supravieţui? şi el a spus cu vocea lui profundă, lent şi cu convingere, cântând un pic spre sfârşitul propoziţiei, „I will survive. M-a invitat să spun You've got all your love to live şi mi-a replicat I've got all my love to give (n. red. - alte versuri din aceeaşi piesă celebră), deci am avut un mic acces de Gloria Gaynor.

Johnson se confruntă cu o criză politică după ce o serie de evenimente însoţite de consum de alcool la reşedinţa sa din Downing Street au provocat indignare, deoarece în Regatul Unit erau în vigoare la vremea respectivă restricţii privind circulaţia şi reuniunile, ca măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al prim-ministrului a refuzat să comenteze, când a fost întrebat dacă Johnson şi Harri chiar au cântat.

Nu voi intra în detaliile unor conversaţii private. Dar, aşa cum probabil ştiţi, ei sunt colegi vechi, a spus oficialul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...