Video Corespondență specială Digi24 de la Vilnius. Summit istoric NATO sub nasul lui Putin, Biden și Zelenski se vor întâlni mâine

Data actualizării: Data publicării:
corespidnenta speciala digi24 de la summitul nato

Liderii NATO își încep summitul din Lituania cu o primă veste bună. Turcia a fost de acord să ridice piedica din calea aderării Suediei, care va deveni a 32-a țară membră a alianței. Discuțiile se vor concentra de acum pe Ucraina, pe sprijinirea acestei țări în războiul pornit de Rusia și pe viitorul potențial în NATO. De asemenea, liderii vor lua noi măsuri de întărire a alianței.

Trimisul special Digi24 la Vilnius Cristina Cileacu: Au început să sosească liderii aliați care vor participa la sumit. Discuția principală de azi este legată de Ucraina, ce fel de garanții, ce fel de pachet va primi Ucraina de la liderii NATO, având în vedere că dorința lor e să adere la NATO și spun ucrainenii că au dovedit că merită să fie membri ai Alianței Nord-Atlantice, tocmai pentru că folosesc cu succes în războiul pe care rușii l-au început în Ucraina echipamentele pe care aliații din NATO, fiecare individual, le oferă ucrainenilor în bătălia lor pentru independență.

Va veni la Vilnius și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care își dorește de data aceasta de la aliați să aibă un răspuns clar legat de aderare. Dacă la summitul de la București din 2008 s-a anunțat că Ucraina și Georgia trebuie să devină membri ai alianței, acum, președintele Zelenski își dorește să aibă o dată fixă. El vrea să îi facă pe aliați să promită că Ucraina va intra în NATO după ce războiul se va termina. Își dorește de asemenea și un pachet de garanții de securitate, dar acest lucru e mai greu de făcut, de obținut, pentru simplul motiv că NATO oferă garanții de securitate doar membrilor săi. Este parte, de altfel, și din acest articol 5, potviit căruia când un aliat ar fi agresat, toți ceilalți ar urma să îl sprijine și să îl apere. Nu putem să oferim același lucru Ucrainei, spun liderii de la NATO, în schimb promit că vor face un pachet care să mulțumească Ucraina.

Avem și o dezbatere în cadrul Alianței. Nu neapărat o fisură, dar este o dezbatere și o negociere continuă de câteva luni deja. La NATO negocierile continuă până în ultima clipă. Liderii de pe Flancul Estic, de pilă țările aliate de pe Flancul estic, țările mai aproape de Ucraina, și aici includem și România, își doresc ca Ucraina să devină membru, să aibă un drum foarte clar spre NATO, spre aderare. De partea cealaltă sunt doi mari, nu neapărat doi oponenți, ci două țări care au rețineri în acest sens. În primul rând vorbim despre SUA - președintele Biden a spus că Ucraina are de făcut foarte multe reforme înainte să devină membru NATO plus că războiul este cel mai mare impediment al acestui drum - , și Germania care se teme în continuare de eventuale linii roșii pe care să le depășească în raport cu Federația Rusă, pentru că toată lumea vorbește despre o iritare pe care ar putea să o aibă liderul de la Kremlin și să ajungă la un posibil atac nuclear sau o tentativă de atac nuclear.

 Sunt lucruri care se discută în continuare. Smmitul va începe în jurul prânzului, liderii continuă să vină.

La acest summit participă în premieră și ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu. De altfel, Moldova, la rândul ei, cu sprijinul României, trebuie să obțină o serie de legături mai strânse cu NATO. 

Sunt aici și lideri din Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă și Japonia, pentru că, deși vorbim de Alianța Nord-Atlantică, și zona Indo-Pacific este importantă pentru aliații din NATO și acești parteneri din zona Indo-Pacific sunt prezenți la Vilnius și se va discuta amănunțit cum anume se va duce colaborarea mai departe, având în vedere că și acolo sunt alte amenințări care vin din partea Chinei, de această dată.

Citește și: LIVE TEXT. Summit NATO crucial la Vilnius. Noi planuri în caz de atac rusesc. Aliații caută fraza potrivită pentru aderarea Ucrainei 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...