Video Exclusiv Coșmarul incendiilor revine în Grecia, dar există și întâmplări care dau speranță: O biserică a rămas neatinsă, deși totul e ars în jur

Vali Stan Data actualizării: Data publicării:
biserica grecia incendii
O biserică din Grecia a rămas neatinsă de flăcări, deși în jurul ei totul a fost mistuit de foc Foto: captură video Digi24

Este din nou alertă de incendii lângă Atena și pe insula Evia din Grecia, deja greu încercată de flăcările mistuitoare în urmă cu nici două săptămâni. Localnicii au primit avertizări să stea în casă și să apeleze la salvatori dacă văd foc. Statul elen se bazează și, de această dată, pe sprijinul pompierilor români, 142 la număr. O echipă Digi24 îi însoțește și în această misiune, iar imaginile surprinse la fața locului vorbesc despre dramă, dar și despre speranță și, uneori, miracol. 

Cred că cel mai bun mod ca să înțelegeți cât de puternice au fost incendiile aici, în Grecia, este să vă arătăm urmările flăcărilor. Locul de unde transmitem, din Attica, era până acum câteva zile o locuință, aici stăteau oameni. Acum este foarte greu să-ți dai seama ce a fost. Aici, după câte cioburi sunt, bănuiesc că era bucătăria. Sunt farfurii, căni, cești sparte. Nu a mai rămas nimic în rest, decât pereți înnegriți de fum.

Localnicii povestesc că în 15-20 de minute totul a fost făcut scrum. Flăcările au fost atât de puternice și au degajat temperaturi atât de mari, încât au topit efectiv sticla geamurilor. E încovoiată ca o bucată de hârtie. La fel si o lampă din locuința în care ne aflăm. A devenit pur si simplu un tub prelung de sticlă. În casa în care ne aflăm locuiau 5-6 oameni, localnici care erau angajați ai unei biserici. Au fost nevoiți să fugă, nu au mai putut să salveze nimic și totul a fost făcut scrum.

Există însă un lucru pe care oamenii cu greu și-l pot explica și aproape că îți dă fiori: Biserica se află la câțiva metri de această locuință. În jur, totul este pârjolit, este ars. Biserica, însă, este neatinsă. Flăcările s-au oprit la nivelul gardului ei și nu au ajuns la pereții lăcașului de cult. Pentru oamenii locului, a fost un semn divin.

Dar veștile proaste au continuat să vină. Este alertă din nou, acum, în regiunea Attica și în insula Evia, acolo unde în trei săptămâni, jumătate din a doua cea mai cea mai mare insulă ca suprafață a Greciei a fost devastată de flăcări. Oamenii nu au voie să intre în păduri, în zonele forestiere, unde pompierii se așteaptă să izbucnească noi focare, pentru că vor fi temperaturi extrem de mari.

Pompierii de la sol, inclusiv cei români, pregătiți să intervină, vor primi ajutor și pe cale aeriană, elicopterele și avioanele putând atunca tone de apă de la înălțime. Flăcările, întețite de vânt, nu sunt însă întotdeauna ușor de contenit. În ultimele zile, șapte sate din această zonă au fost evacuate și sute de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.

În zona distrusă de foc l-am găsit pe John, un tânăr de 17 ani. Ne-a povestit infernul prin care a trecut împreună cu familia sa, atunci când a izbucnit incendiul. „Cu toții am fost speriați, dar am încercat să ne salvăm casa. Am încercat să ajutăm pompierii să stingă focul. Am încercat să aruncăm apă în jurul casei, în cazul în care focul ar fi venit mai aproape, să nu ardă. A fost dramatic!” - a spus tânărul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...