După ce au ucis o tânără germană și i-au plimbat trupul dezbrăcat în Gaza, luptătorii Hamas i-au luat cardul și s-au dus la cumpărături

Data actualizării: Data publicării:
colaj cu doua fotografii cu o tanara cu dreaduri
Shani Louk, tânăra din Germania care a fost răpită și ucisă de Hamas FOTO: Insider/ Instagram/ shanukkk

Shani Louk, tânăra din Germania al cărei cadavru dezbrăcat a fost recunoscut într-o filmare, în spatele unei camionete conduse de luptătorii Hamas prin Gaza, ar fi fost, de asemenea, jefuită.

Părinții și-au auzit ultima oară fiica la telefon, în dimineața zilei de 7 octombrie, la scurt timp după ce Hamas a lansat primele rachete pe teritoriul israelian.

Într-un interviu acordat publicației germane Der Spiegel, familia a spus că a primit informații de la bancă potrivit cărora cardul de credit pe care îl avea Shani a fost folosit în Gaza, potrivit Insider.

Ricarda Louk, mama tinerei de 30 de ani, artistă tatuatoare, încă mai are speranțe că fiica ei ar putea fi în viață, după ce a spus într-un videoclip postat pe rețeaua socială X, fostă Twitter, că și-a văzut fiica „inconștientă, într-o mașină cu palestinieni”.

Încă nu pot să accept”, a spus ea pentru Der Spiegel. „În această dimineață, fiica mea Shani Louk, cetățean german, care se afla cu un grup de turiști în sudul Israelului, a fost răpită de Hamas. Am primit un videoclip în care mi-am putut vedea clar fiica inconștientă într-o mașină cu palestinieni. Vă rugăm, așteptăm orice ajutor sau informație. Vă mulțumesc”, a spus femeia

Femei, copii și persoane în vârstă, printre ostaticii luați de Hamas

Shani Louk participa la un eveniment în aer liber „Festivalul pentru pace”, lângă Kibbutz Urim, când luptătorii Hamas au atacat. Videoclipurile filmate atunci arată cum panica cuprinde mulțimea, în timp ce luptătorii ajung în mijlocul evenimentului organizat în deșert.

La scurt timp după atac, a început să circule pe rețelele sociale un videoclip cu o tânără cu dreaduri, în spatele unei camionete înconjurate de soldați Hamas. Tânăra este dezbrăcată, având doar lenjeria intimă, și stă cu picioarele îndoite în unghiuri nefirești. Un bărbat o apucă de păr în timp ce altul o scuipă.

Fața ei nu este vizibilă, însă dreadurile și tatuajele au fost recunoscute de familie.

Într-un alt videoclip care circulă pe rețelele sociale o femeie israeliană imploră să fie lăsată în viața în timp ce era separată de partenerul ei și alungată de luptătorii Hamas în Gaza.

Noa Argamani, de 25 de ani, și partenerul ei, Avi Natan, participau și ei la festivalul de muzică când au fost luați ostatici. Argamani și Natan au fost identificați de membrii familiilor lor.

Se presupune că printre ostaticii luați de Hamas se numără mai multe femei, copii, dar și vârstnici. Numărul exact al ostaticilor nu este cunoscut, dar un purtător de cuvânt al ministerului apărării din Israel a spus că „din păcate, vorbim de un număr semnificativ”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri