Elon Musk vrea să încheie procedura de cumpărare a rețelei sociale Twitter până vineri

Data publicării:
Elon Musk twitter
Musk s-a certat pe Twitter cu un angajat. Foto: Profimedia Images

Elon Musk a notificat co-investitorii care s-au angajat să finanţeze achiziţia sa de 44 miliarde de dolari a platformei de socializare Twitter Inc că intenţionează să încheie tranzacţia până vineri, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Investitorii de capital, inclusiv Sequoia Capital, Binance, Qatar Investment Authority şi alţii, au primit documentele privind finanţarea tranzacţiei de la avocaţii lui Elon Musk, susţin sursele, citate de Agerpres.

Este cel mai clar indiciu că miliardarul american intenţionează să se conformeze termenului limită dat de Tribunalul din Delaware pentru a finaliza tranzacţia până vineri.

Băncile care s-au angajat să susţină achiziţionarea Twitter au finalizat acordul final de finanţare şi acum semnează documentele necesare, a anunţat şi Bloomberg.

Reprezentanţii Twitter şi ai avocaţilor lui Elon Musk nu au fost disponibili pentru comentarii.

Marţi, acţiunile Twitter au urcat la Bursa de la New York cu 3%, la 52,95 dolari, aproape de preţul pe acţiune oferit de Musk, de 54,20 dolari.

Băncile, inclusiv Morgan Stanley şi Bank of America Corp, s-au angajat să ofere 13 miliarde de dolari ca finanţare prin împrumuturi, în timp ce investitorii de capital, inclusiv Larry Ellison (co-fondatorul Oracle Corp) şi prinţul saudit Alwaleed bin Talal, vor contribui la tranzacţie cu 7,1 miliarde de dolari.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...