Emmanuel Macron l-a primit pe Elon Musk la Paris cu „covorul roșu”. Ce își dorește liderul francez să obțină de la miliardar

Data publicării:
Elon Musk vorbește cu Emmanuel Macron
Elon Musk s-a întâlnit cu Emmanuel Macron la Palatul Elysee pentru a discuta de investiții în domeniul construcției de mașini electrice. Foto: Profimedia Images

Elon Musk a mers, luni, în Franța, unde s-a întâlnit cu președintele Emmanuel Macron, în condițiile în care guvernul francez încearcă să atragă investicții în sectorul construcțiilor de mașini electrice, relatează Politico. Miliardarul american, deseori criticat în Europa, a fost primit cu brațele deschise și cu „covor roșu”.

„Am vorbit cu Elon Musk despre cât de atractivă e Franța pentru investiții și despre progresul semnificativ făcut în sectorul vehiculelor electrice și al energiei”, a scris liderul francez pe Twitter.

Cei doi au menționat „un număr mare de teme de interes comun” ca subiecte de discuție, iar un oficial de la Elysee a spus, după întâlnire, că s-a discutat inclusiv „răspunsul francez și european la U.S. Inflation Reduction Act”.

Vizita lui Musk vine în contextul în care Macron găzduiește directori de companii din toată lumea la castelul Versailles, în cadrul summit-ului anual Choose France, prin care guvernul țării speră să atragă investiții de miliarde de euro.

Summit-ul este menit să arate disponibilitatea țării de a deveni mai atractivă pentru companii străine și pentru investitori.

De asemenea, întâlnirea dintre cei doi vine după doar câteva zile după ce președintele francez a anunțat primul pas concret spre contracararea pachetului de subvenții „Buy American” al președintelui american, Joe Biden.

Săptămâna trecută, Macron a spus că va lua măsuri specifice pentru a încuraja vânzările de mașini ecologice din Europa și pentru a răsplăti producătorii europeni.

Tratamentul călduros pentru Elon Musk la Paris vine, astfel, într-un contrast evident cu măsurile anunțate anterior și cu felul în care se discută, în general, în Europa, cu Elon Musk.

Cât de mult îl „iubește” Europa pe Elon Musk

Musk este tratat, deseori, în două feluri diferite în Europa. Din ipostaza de șef al Twitter, Elon Musk este deseori criticat de politicienii europeni, care îi reproșează direcția în care a dus rețeaua socială. Din ipostaza de șef al Tesla, europenii sunt interesați să obțină investiții din partea companiei pentru producerea de mașini electrice.

Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, care se ocupă și de reglemntarea platformei sociale în UE l-a criticat des pe miliardar pentru acțiunile sale la Twitter.

„Musk poate să facă ce vrea până pe 1 spetembrie. După această dată, va face ce i se cere dacă mai vrea să continue să aibă operațiuni în Europa”, a spus Breton la sfârșitul lunii aprilie, referindu-se la intrarea în vigoare a legilor europene în ce privește moderarea conținutului pe rețelele sociale.

După întâlnire, Macron a scris că a discutat cu miliardarul american cu privire la reglementările din domeniul digital, dar că tonul discuțiilor a fost, mai degrabă, conciliant.

„Avem atâtea lucruri de făcut împreună”, a spus președintele francez.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”