Erdogan spune că „prietenul” lui, Putin, vrea continuarea acordului cerealelor, în ciuda declarațiilor

Data publicării:
Recep Erdogan
Președintele Turciei, Recep Erdogan. Foto: Profimedia Images

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat, luni, că este convins că Vladimir Putin, pe care l-a numit „prietenul meu”, își dorește să continue acordul privind cerealele ucrainene, în ciuda faptului că reprezentanții statului agresor au anunțat că se retrag din acest aranjament din 18 iulie.

„Cred că, în ciuda declaraţiei de astăzi, prietenul meu, dl. Putin, vrea continuarea acordul umanitar”, a spus liderul turc, la puțin timp după anunțul purtătorului de cuvânt al Kremlinului că Rusia se retrage din acord.

„Ministrul meu de externe urmează să discute prin telefon cu ministrul rus şi eu voi vorbi cu dl. Putin imediat ce voi reveni în Turcia”, a spus Erdogan în faţa presei, înainte de a pleca într-un turneu în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

Preşedintele turc a anunţat, din nou, că îl va primi pe dictatorul rus, în august, în Turcia. „Vom avea ocazia să rediscutăm toate aceste chestiuni”, a adăugat el. „Poate că, până atunci, pentru a face să avanseze lucrurile, putem lua măsuri prin telefon cu dl. Putin fără a mai aştepta luna august”, şi-a exprimat el speranţa.

Acordul, semnat în iulie 2022 la Istanbul cu Rusia şi Ucraina, sub egida ONU şi a Turciei, este „de facto terminat”, a afirmat, luni, Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a adăugat, totuşi, că „de îndată ce partea din acorduri ce priveşte Rusia va fi îndeplinită, Rusia va reveni, imediat, la acordul privind cerealele”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...