Femeile din Iran, obligate să poarte hijabul în mașini. Autoritățile au anunțat că a început supravegherea

Data publicării:
femei in iran cu hijab
Poliția din Iran începe supravegherea femeilor care nu poartă hijabul în mașini. Foto: Profimedia Images

La mai bine de trei luni după moartea tinerei, Mahsa Amini arestată pentru că nu a purtat vălul tradițional, tragedie care a dus la proteste deosebit de violente în Iran, autoritățile anunță că au început supravegherea femeilor care nu poartă hijabul în mașini, informează Agerpres care citează AFP.

"Poliţia a început noua etapă a programului Nazer-1 (n.r. "supraveghere" în limba persană) în întreaga ţară", a declarat pentru agenţia de presă Fars un "înalt responsabil" al poliţiei.

"Trebuie să menţionăm că Nazer-1 se referă la absenţa hijabului în maşini", a explicat el, poliţia trimiţând ulterior un mesaj text unui contravenient.

Potrivit agenţiei, acest mesaj va fi următorul: "Absenţa vălului a fost observată în maşina dvs. Este necesar să respectaţi normele societăţii şi să vegheaţi ca această acţiune să nu se repete".

În schimb, ameninţarea prezentă într-o primă versiune a acestui mesaj - care stipula că "dacă acţiunea se repetă, veţi suferi urmări legale şi judiciare" - a fost înlăturată.

Programul Nazer a fost lansat de poliţie în 2020.

Iranul este zguduit de tulburări după moartea, pe 16 septembrie, a Mahsei Amini, de 22 de ani, care a fost arestată pentru o presupusă încălcare a codului vestimentar strict al femeilor.

După mobilizarea care a urmat morţii Mahsei Amini, poliţia moravurilor - care a arestat-o pe tânără în septembrie - a renunţat să mai reţină femeile care mergeau cu capul gol pe stradă şi să le conducă la postul de poliţie.

La începutul lui decembrie, procurorul general iranian Mohammad Jafar Montazeri a declarat că unităţile poliţiei moravurilor au fost desfiinţate.

Militanţii rămân însă sceptici la această declaraţie, în lipsa unui anunţ clar în acest sens din partea Ministerului de Interne.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri