Fostul oligarh Mihail Hodorkovski le spune miliardarilor ruși că ar trebui să-l declare public pe Putin „criminal de război”

Data actualizării: Data publicării:
Mihail Hodorkovski
Mihail Hodorkovski FOTO: Profimedia Images

Mihail Hodorkovski, oligarhul auto-exilat care a fost odată cel mai bogat om din Rusia, a spus că miliardarii și oficialii ruși care au părăsit țara ar trebui să-l condamne public pe președintele Vladimir Putin sau riscă să pară că lucrează pentru Kremlin.

„Personalele publice nu pot pleca în liniște și apoi să-și vadă de viață... Dacă ai plecat, atunci ar trebui să te disociezi public de ceea ce se întâmplă”, a declarat Hodorkovski într-un interviu pentru The Washington Post, citat de Business Insider, adăugând că, dacă nu o fac, oamenii „vor suspecta că acţioneazi” în numele Kremlinului.

„Ar trebui să te ridici și să spui la microfon că Putin este un criminal de război și că ceea ce face este o crimă, că războiul împotriva Ucrainei este o crimă. Spune asta și atunci vom înțelege că Putin nu este stăpânul tău”, a continuat Hodorkovski.

Hodorkovski, un critic vehement al lui Putin, a fost odată cel mai bogat om al Rusiei, până la arestarea sa din 2003, sub acuzația de fraudă și evaziune fiscală. El spune că acțiunile împotriva sa au avut motivație politică. Compania lui de petrol a fost preluată de statul rus după arestare. Hodorkovski a fost închis timp de aproape un deceniu, fiind eliberat în 2013.

În interviul său pentru The Post, Hodorkovski se referea la oligarhii Mihail Fridman și Petr Aven, care au părăsit Rusia după ce aceasta a invadat Ucraina. Ei se numără printre oligarhii afectați de sancțiuni paralizante aplicate de Regatul Unit și Uniunea Europeană.

De asemenea, Hodorkovski s-a referit și la Anatoli Ciubais, care a fost consilierul special al lui Putin până când a demisionat și a părăsit Rusia, luna trecută. Ciubais este oficialul de rang înalt care a părăsit Rusia după începerea războiului.

Într-un alt interviu acordat duminică pentru CNN, Hodorkovski a mai spus că el crede că Putin a „înnebunit” când a văzut că ucrainenii nu i-au primit cu brațele deschise pe invadatorii ruși.

„Faptul că oamenii din Harkov nu i-au întâmpinat cu flori, nu doar că l-a înfuriat, chiar cred că l-a înnebunit de-a dreptul. Atunci a început să bombardeze Harkovul și Kievul", a spus el.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...