FOTO A încălcat Biden protocolul regal la întâlnirea cu regele Charles? Explicațiile Palatului Buckingham

Data publicării:
Regele Charles și Joe Biden la Castelul Windsor
Regele Charles și Joe Biden la Castelul Windsor: Foto: Profimedia

Președintele SUA, Joe Biden, a fost acuzat că a încălcat protocolul regal în timpul întâlnirii de ieri cu Regele Charles de la Castelul Windsor. Surse de la Palatul Buckingham spun însă că monarhul nu a fost deranjat, relatează The Independent.

Regele l-a primit ieri pe președintele SUA la Castelul Windsor, în prima lor întâlnire oficială de la încoronarea suveranului britanic, în mai.

Charles l-a așteptat pe Bideden să coboare din mașină, apoi cei doi și-au strâns mâinile, înainte de a se îndrepta spre platforma de unde au urmărit Garda de Onoare care a cântat imnurile celor două țări. La un moment dat, în timpul întâlnirii, Biden a pus mâna pe spatele regelui.

Gestul a provocat speculații că președintele SUA a încălcat protocolul regal, deoarece experții în protocol au avertizat în trecut împotriva inițierii „contactului fizic personal cu un membru al familiei regale”, dacă acesta nu inițiază primul contactul.

„Cel mai bine este să nu inițiezi contact fizic personal cu un membru al familiei regale. Din nou, s-ar putea ca acesta să te îmbrățișeze sau să-și pună brațul în jurul tău, dar, de obicei, așteaptă să facă el primul acest gest și vezi ce este potrivit pentru eveniment”, a explicat Lucy Hume, director asociat la Debrett's, o companie de coaching profesional fondată în 1769.

Totușui, regele nu a fost deranjat de presupusa încălcare a protocolului de către Biden. O sursă de la Palatul Buckingham a declarat pentru People că Charles s-a simțit „foarte confortabil” cu acest gest.

„Ce simbol minunat de căldură și afecțiune a fost atât între oameni, cât și între națiunile lor”, a spus sursa.

POOL - King Charles III Welcomes US President Joe Biden To Windsor Castle
Regele Charles și Joe Biden la Castelul Windsor. Foto: Profimedia

Sursa de Palatul Buckingham a negat, de asemenea, că Biden a încălcat protocolul din nou când a mers cu câțiva pași înaintea regelui, în timpul inspecției Gărzii de Onoare.

„Contrar unor relatări, de fapt a fost protocolul corect”, a spus o sursă de la palat pentru CNN.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta