Franța susține că Libanul ar putea să dispară ca stat dacă nu va avea un guvern curând

Data publicării:
Proteste la Beirut după explozia masivă din port
Foto: Getty Images

Ministru francez de Externe, Jean-Yves Le Drian a făcut un nou apel la adoptarea de reforme în Liban, în contextul în care țara se afla într-o criză politică, economică și sanitară accentuată. El a atras atenția că există inclusiv riscul dezintegrării acestei țări.

„Astăzi, riscul este dispariţia Libanului, aşa că trebuie luate aceste măsuri. Preşedintele republicii (Emmanuel Macron - n. red.) a spus-o când s-a aflat în Liban la 6 august şi o va spune din nou când va fi la Beirut marţi”, a spus ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian la postul de radio RTL, citat de Agerpres. După vizita preşedintelui Emmanuel Macron, care s-a deplasat la 6 august la Beirut, la două zile după explozia uriaşă care a zguduit oraşul, şeful diplomaţiei franceze a subliniat că aceste reforme nu pot fi făcute de clasa politică actuală, contestată de libanezi.

„Fiecare ştie ce trebuie să facă, dar nu mai există guvern în acest moment în Liban”, a mai adăugat Le Drian. Prim-ministrul libanului, Hassan Diab, şi guvernul său au demisionat pe fondul tensiunilor din societatea libaneză după explozia devastatoare care a ucis sute de oameni, a rănit mii și a distrus numeroase clădiri și locuințe.

La peste două săptămâni de la demisia guvernului Diab, preşedintele Michel Aoun nu a fixat încă data consultărilor parlamentare pe baza căror ar urma să fie desemnat un nou şef al guvernului, pe fondul divergenţelor între partidele tradiţionale care controlează legislativul.

„Trebuie să se facă un guvern şi trebuie să se facă repede, pentru că există o urgenţă, deopotrivă umanitară şi sanitară (...) şi apoi urgenţa politică, dacă vrem ca această ţară să reziste. Această ţară este pe marginea prăpastiei. Jumătate din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, tineretul este dezorientat, şomajul este înspăimântător, inflaţia este stupefiantă”, a concluzionat ministrul francez.

Editor: A. D.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Christina Applegate spune că nu-și mai iubește viața de când suferă de scleroză multiplă: "Sunt prinsă în...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
VIDEO Un actor de stand-up comedy, bătut pe scenă. Ce glumă stupidă l-a scos din minți?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Ce este „ad breaks”, funcția testată acum de Instagram. Utilizatorii sunt revoltați: „Pare o mișcare agresivă...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Evangeline Lilly, cunoscută din „Lost” și filmele „Ant-Man”, se retrage din actorie, după o carieră de 20 de...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...