Furie în Grecia după catastrofa feroviară soldată cu 57 de morți. Ciocniri între protestatari și polițiști la Atena

Data publicării:
Ciocniri între protestatari și polițiști la Atena
Ciocniri între protestatari și polițiști la Atena. Foto: Profimedia

Ciocniri între poliţişti şi un grup mic de protestatari au avut loc vineri seara, în centrul Atenei, în cursul unei demonstraţii în memoria celor 57 de persoane care şi-au pierdut viaţa marţi în coliziunea a două trenuri.

Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene asupra unui grup de manifestanţi care au aruncat cu pietre în poliţie în timpul unui miting în Piaţa Syntagma, unde se află sediul Parlamentului.

Circa 1.800 de oameni, potrivit poliţiei, au păstrat un minut de reculegere vineri în faţa Parlamentului din Atena şi în alte oraşe ale Greciei.

În a treia zi de doliu naţional, grecii - răscoliţi de această catastrofă calificată drept tragedie naţională de autorităţi - cer socoteală autorităţilor, în pofida regretelor exprimate de guvern, pentru deficienţele „cronice” ale reţelei feroviare care au dus la accident.

Principalul suspect al accidentului de tren de pe ruta Atena - Salonic a fost pus oficial sub acuzare. Șeful de gară din Larissa își acceptă vina, dar a afirmat că nu este singurul responsabil pentru tragedie. Presa elenă vorbește de un lanț de erori, corupție și neglijență.

Joi, trenurile din Grecia și metroul din Atena nu au circulat, după ce angajații feroviari, furioși pe întreaga situație, au intrat în grevă. Între timp, au apărut imagini cu momentul impactului dintre cele două trenuri, dar și înregistrările ultimei conversații între mecanicul de la intercity și șeful gării din Larissa, care l-a trimis pe linia greșită.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”