Gazprom cere Bulgariei să-i dea despăgubiri pentru că nu i-a plătit gazul în ruble

Data publicării:
Gazprom
Foto: Profimedia Images

Gazprom a încercat să obţină despăgubiri din partea Bulgariei, după ce, anul trecut, autorităţile de la Sofia au refuzat cererea companiei ruseşti de a fi plătită în ruble pentru gazele livrate, a anunţat, vineri, ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov.

La sfârșitul lunii aprilie 2022, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale spre Bulgaria, ţară care era dependentă aproape în întregime de livrările ruseşti, după ce ţara vecină şi alte state membre UE au refuzat să dea curs solicitărilor Rusiei, care a cerut cumpărătorilor străini să plătească în ruble pentru gazele livrate, în caz contrar riscând să le fie întreruptă aprovizionarea.

Contractul pe termen lung de aprovizionare cu gaze convenit de Bulgaria cu Gazprom, contract care prevedea că plata se face în dolari, a expirat la sfârșitul anului 2022.

„Există o corespondenţă care continuă. Au fost făcute unele solicitări din partea rusească cu privire la o anumită sumă de bani, am răspuns....Nu vreau să fac alte comentarii pentru că există unele aspecte ce ţin de confidenţialitate”, a declarat Rossen Hristov pentru postul public de televiziune BNT, conform Agerpres. „Ei vor ca noi să plătim pentru ceva ce ei cred că le datorăm”, a mai spus Hristov, adăugând că au fost luate măsuri pentru a apăra interesele Bulgariei.

După ce Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale, unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată pentru gazele naturale, un combustibil utilizat la încălzirea locuinţelor, producţia de electricitate şi funcţionarea uzinelor din Europa.

Potrivit Comisiei Europene, sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată, şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
La asta nu s-ar fi gândit nimeni. Cine este actrița celebră pe care ar fi pus ochii Tom Cruise: „Vrea să...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
De unde provine expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul"? Ce însemna inițial?
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Lui Charlie Sheen i s-au aprins din nou călcâiele după Denise Richards? Pozele pline de senzualitate postate...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...