Gesturile nepotrivite făcute de Trump, înainte de discursul în memoria victimelor de la 11 septembrie

Data publicării:
trump

Dacă în 2001, la doar câteva ore după ce au căzut Turnurile Gemene, Donald Trump se lăuda că el are acum cea mai înaltă clădire din New York, cu toate că nu era adevărat, președintele SUA a reușit să gafeze iar de 11 septembrie.

Președintele american a fost îndelung criticat pentru că, după ce a sosit în Pennsylvania, unde urma să susțină un discurs în memoria victimelor de la bordul avionului United 93, Donald Trump și-a încleștat pumnii și i-a ridicat în aer, asemenea unui boxeur care sărbătorește o victorie. 

„Gestul său, cu pumnii în aer și buza de jos încleștată între dinți, nu pare potrivit pentru a comemora o zi atât de tragică și sumbră, însă atacurile de la 11 septembrie nu par oricum să fi fost gândul cu care s-a trezit Trump”, scrie Vice.com.

Când a ajuns la memorialul ridicat pentru victimele de la bordul United 93, Trump a ridicat arătătorul, în semn că totul este bine. „Un președinte care ridică pumnii și dă OK la un memorial 9/11. Am ajuns în punctul în care ne întrebăm: ar trebui să mai fim șocați”, mai scrie Vice.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În 2001, la doar câteva ore după ce avioanele au lovit Turnurile Gemene din Manhattan, Donald Trump a fost contactat de un post de radio din New Jersey. Întrebat dacă clădirea pe care o deținea în New York, 40 Wall Street, aflată la doar câteva străzi de locul atacurilor, a fost afectată, Trump a dat un răspuns bizar și...neadevărat.

„40 Wall Street era, de fapt, a doua cea mai înaltă clădire din Manhattan. Și era, înainte să fie construit World Trade Center, cea mai înaltă, dar apoi au construit World Trade Center și a devenit cunoscută drept a doua cea mai înaltă. Iar acum este iar cea mai înaltă”, a spus Donald Trump.

Însă potrivit datelor furnizate pentru Washington Post de Centrul de Urbanism din New York, clădirea despre care vorbea Trump era abia pe locul 32 în topul celor mai înalte clădiri din Lower Manhattan. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...