Guvernul ultraconservator al Poloniei schimbă legea electorală cu câteva luni înainte de alegeri

Data publicării:
Jaroslaw Kaczynski
Șeful PiS, Jaroslaw Kaczynski. Foto: Profimedia Images

Parlamentul Poloniei a adoptat, joi noapte, un amendament la codul electoral vizând creşterea prezenţei la vot la alegerile generale din acest an, o măsură despre care opoziţia susţine că este ilegală şi în beneficiul partidului la putere, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Conform noii legi, mai multe secţii de votare ar putea fi create în sate cu numai 200 de locuitori şi deplasări cu autobuze spre secţii ar trebui organizate pentru persoane peste 60 de ani sau cu dizabilităţi dacă nu există transport public regulat.

Criticii spun că legea nu ar trebui schimbată într-un an electoral, făcând referire la o hotărâre a Tribunalului Constituţional, ce spune că nu trebuie introduse modificări semnificative cu şase luni înainte de convocarea alegerilor.

Polonia va organiza alegeri parlamentare în octombrie sau noiembrie şi în timp ce partidul la putere Lege şi Justiţie (PiS), care are un sprijin puternic în rândul alegătorilor în vârstă şi din mediul rural, conduce încă în sondaje, sprijinul său se reduce în faţa crizei costului vieţii. Liderul principalului partid de opoziţie, Platforma Civică, a declarat că schimbarea regulilor într-un an electoral „încalcă principiile de bază ale democraţiei”.

„Dacă (PiS) este gata (...) să manipuleze legea electorală pentru a-şi creşte şansele electorale, este uşor de imaginat că vor fi capabili şi de alte tipuri de manipulare”, a spus Donald Tusk. Potrivit vicepreşedintelui PiS Ryszard Terlecki, singurul scop al modificărilor este de a creşte prezenţa la vot.

Liderul acestui partid, Jaroslaw Kaczynski, a declarat în octombrie anul trecut că guvernul vrea să creeze alte câteva mii de secţii de votare „pentru ca oamenii care pleacă de la biserică să poată vota”.

Analiştii afirmă că influenţa noilor reguli asupra rezultatelor alegerilor este greu de evaluat în această etapă, dar că asemenea schimbări introduse atât de aproape de alegeri sunt ilegale şi ar fi greu de implementat.

„Cercetarea noastră arată că nu va creşte prezenţa la vot, efectul va fi minim (...), dacă ar fi o idee sinceră, ei ar creşte cel mai mult numărul secţiilor de votare în locuri cu densitate mare a populaţiei, în oraşe”, a declarat Anna Materska-Sosnowska, politoloagă la Universitatea din Varşovia.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...