Harry, Meghan Markle și prințul Andrew au fost excluși de la apariția la balcon alături de Regina Elisabeta pentru Jubileul de Platină

Data actualizării: Data publicării:
The Queen Hosts Garden Party At Buckingham Palace
Regina Elisabeta a II-a. Foto: Yui Mok - WPA Pool/ Getty Images

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, precum şi prinţul Andrew nu vor fi prezenţi în balconul Palatului Buckingham în cursul ceremoniei grandioase care va avea loc pe 2 iunie şi care marchează începutul festivităţilor pentru sărbătorirea a 70 de ani de domnie a reginei Elisabetei a II-a, a anunţat vineri palatul regal, relatează AFP.

„După o analiză atentă, regina a decis că apariţia tradiţională la balcon pentru parada Trooping the Colour, joi, 2 iunie, se va limita anul acesta la Majestatea Sa şi la membri ai familiei regale care participă la angajamente publice oficiale în numele reginei”, a declarat un purtător de cuvânt al palatului.

Patru zile de festivităţi, aşteptate cu bucurie de britanici, sunt prevăzute între 2 şi 5 iunie pentru Jubileul de Platină care marchează 70 de ani de domnie a reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, conform Agerpres.

Ele vor începe cu „Trooping the Colour”, parada care marchează oficial ziua de naştere a suveranei în fiecare an.

Anunţul Palatului Buckingham pune capăt speculaţiilor apărute cu privire la prezenţa sau nu la balcon a prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, cu care locuieşte în California după decizia lor de a se retrage din monarhia britanică în 2020, precum şi a prinţului Andrew, fiul reginei, lipsit de orice rol oficial din cauza legăturilor sale cu afacerea Epstein.

În total, 18 membri ai familiei regale, printre care prinţul moştenitor Charles şi soţia sa, Camilla, precum şi fiul său William, soţia acestuia, Kate, şi cei trei copii ai lor, sunt aşteptaţi la balconul Palatului Buckingham cu ocazia acestei mari parade militare, care a fost anulată doi ani la rând, în 2020 şi 2021, din cauza pandemiei.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...