Iahtul unui oligarh apropiat de Kremlin a dispărut din Croația în octombrie și nimeni n-a știut până săptămâna trecută

Data publicării:
Alişer Usmanov
Alişer Usmanov. Sursa foto: Profimedia Images

Croaţia investighează plecarea misterioasă şi clandestină dintr-un port adriatic către Turcia a unui iaht aparţinând oligarhului uzbek Alişer Usmanov, sancţionat de UE pentru apropierea sa faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat marţi premierul croat Andrej Plenkovic, relatează agenţiile EFE şi HINA.

Procuratura şi serviciul de informaţii croat investighează acest caz, iar ''cei responsabili pentru greşelile comise vor fi traşi la răspundere'', a promis premierul în faţa parlamentului de la Zagreb.

Iahtul, denumit "Irina VU", era acostat într-un port de agrement pe ţărmul insulei croate Murter şi a dispărut în octombrie fără ca cineva să observe, în locul său fiind apărut un alt iaht, aproape identic, scrie Agerpres.

Potrivit presei croate, autorităţile maritime locale şi-au dat seama abia săptămâna aceasta de cele întâmplate, după ce iahtul iniţial a fost semnalat în portul turc Didim, pe ţărmul Mării Egee.

Potrivit cotidianului ''Dubrovacki dnevnik'', iahtul a trecut fără probleme prin portul Dubrovnik, unde autorităţile portuare, vama şi poliţia de frontieră i-au permis plecarea din ţară, probabil nefiind informate că iahtul era sub sancţiuni.

Totuşi, premierul Plenkovic consideră că este ''foarte straniu ca nimeni, nici angajaţii portului, nici poliţia sau garda de coastă, nici autorităţile care verifică respectarea sancţiunilor împotriva Rusiei să nu ştie nimic'' despre dispariţia luxosului iaht cu o lungime de 35 de metri.

Alişer Usmanov, în vârstă de 69 de ani, este un întreprinzător uzbek cu o avere estimată anul trecut la circa 19,5 miliarde de dolari, obţinută în afaceri cu minereuri şi metale după colapsul Uniunii Sovietice.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...