Galerie Foto Imagini inedite pe o plajă din California. Americanii iau cursuri de surfing cu ajutorul caprelor

Data actualizării: Data publicării:
Surfing cu capre, pe o plajă din California
Surfing cu capre, pe o plajă din California. Foto: Profimedia Images

Imagini inedite surprinse pe o plajă din California, acolo unde printre copii și adulți care făceau surfing și-a făcut apariția și o capră. Oamenii au privit curioși cum pe plăcile de surfing aflate peste valurile înspumate ale Pacificului, animalul practică acest sport ca un adevărat profesionist, notează Reuters

Surferul din California Dana McGregor a iubit întotdeauna fiorul de a prinde un val, dar abia după ce într-o zi şi-a luat cu el la surfing animalul de companie, o capră, şi-a găsit cu adevărat chemarea, notează sursa citată, preluată de Agerpres.

"Am luat o capră ca să-mi cureţe curtea din spate de stejar otrăvitor şi m-am gândit s-o duc de ziua mea la surfing şi de atunci am ajuns să fac surfing cu capre", a povestit McGregor despre începuturile sale în această activitate, cu aproape zece ani în urmă.

Copiii învață să-și învingă frica de apă cu ajutorul celor două capre

McGregor, în vârsta de 42 de ani, îi învaţă acum pe copii să facă surfing pe Pismo Beach, la nord de Santa Barbara, cu caprele sale, Pismo şi Grover, care îi ajută pe cei mici să îşi depăşească frica de apă.

Surfing cu capre, pe o plajă din California. Foto: Profimedia Images
Surfing cu capre, pe o plajă din California. Foto: Profimedia Images

"La început pare înfricoşător, dar după ce continui s-o faci este foarte distractiv", a spus Mileah Robbins, în vârstă de 10 ani, la puţin timp după ce a "prins" un val alături de Pismo.

După expresia relaxată a lui Pismo deasupra valurilor, caprele par să se bucure la rândul lor, mai scrie sursa citată. 

"Există o libertate în surfing, pe care nu o găseşti în altă parte", a declarat McGregor în timp ce îşi îmbrăţişa caprele pe trotuar, atrăgând atenţia copiilor şi a altor trecători.

"Înfrunți valuri pe care Dumnezeu ni le oferă, care aduc vindecare, bucurie, libertate şi pace în viaţa noastră, aşa că vreau ca toată lumea să experimenteze asta", a adăugat surferul.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Millie Bobby Brown, prima apariție după ce s-a căsătorit în secret cu fiul lui Jon Bon Jovi. Actrița și Jake...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...