India, clientă veche a Rusiei, anunță că-și va construi local propriul portavion, în încercarea de a deveni „autosuficientă” în apărare

Data publicării:
Narendra Modi
Narendra Modi, prim-ministrul guvernului Indiei. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul indian, Narendra Modi, a comandat construirea primului portavion de fabricație locală, vineri, în ciuda faptului că India este unul dintre cei mai mari importatori de armament din lume, Rusia fiind unul dintre furnizorii săi importanți. Decizia vine în cadrul unui efort mai larg al guvernului indian de a-și accentua producția locală, relatează Reuters.

După 17 ani de construcții și teste, Modi a anunțat că a comandat construirea portavionului INS Vikrant – al doilea astfel de vas operațional al Indiei și cel mai mare vas de război construit până acum în țară.

„Astăzi, India se alătură acelor țări ale lumii care pot să producă un asfel de uriaș portavion cu tehnologie locală. Este un simbol al potențialului local, al resurselor locale și abilităților locale”, a spus premierul indian.

Gândit pentru a fi operat de un echipaj de aproximativ 1.600 de oameni și flotă de 30 de avioane, Vikrant se va baza pe avioane rusești MIG-29K, care sunt folosite deja de celălalt portavion al indienilor, INS Vikramaditya, cumpărat tot de la ruși.

Companiile Boeing și Dassault intenționează să furnizeze Indiei peste 20 de avioane de luptă care să fie folosite pe noul portavion.

India este unul dintre cei mai mari importatori de armament la nivel global, având cheltuieli de 12,4 miliarde de dolari între 2018 și 2021. De ceva vreme, însă, guvernul indian încearcă să-și dezvolte propriile capacități de producere de armament, în condițiile în care principalul său furnizor, Rusia, a devenit paria pe scena internațională și este angajată în războaie sângeroase de distrugere împotriva vecinilor săi.

„India lucrează cu toate forțele sale pentru a deveni autosuficientă”, a mai spus Modi.

Noul portavion va accentua serios capacitățile maritime ale Indiei, permițând flotei acesteia să acționeze în două oceane, împreună cu cele zece distrugătoare, 12 fregate și 20 de corvete.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri