Japonia a înregistrat cea mai caldă lună septembrie din ultimii 125 de ani

Data publicării:
oameni care se plimba pe strazi in japonia
Temperatura medie în arhipelag în septembrie a fost cu 2,66 grade Celsius peste cea normală. FOTO: Profimedia Images

Japonia s-a confruntat cu cea mai călduroasă lună septembrie din ultimii 125 de ani, fiind doborâte recordurile de temperatură, a anunţat Agenţia Naţională de Meteorologie (JMA), citată de AFP, potrivit Agerpres.

Temperatura medie în arhipelag în septembrie a fost cu 2,66 grade Celsius peste cea normală, a anunţat luni JMA.

Aceasta este cea mai ridicată cifră de când au fost introduse statistici comparabile în 1898, a precizat JMA într-un comunicat, care informase anterior că Japonia s-a confruntat între iunie şi august cu cele mai ridicate temperaturi medii înregistrate vreodată.

Aceste observaţii sunt în concordanţă cu cele de pe întreaga planetă, pe cale să doboare în 2023 recordul anual de temperatură.

După ce a înregistrat deja cel mai cald trimestru din istorie în timpul verii boreale (iunie-iulie-august), lumea constată efectele schimbărilor climatice provocate de omenire şi întărite în ultimele luni de revenirea, deasupra Pacificului, a fenomenului ciclic El Nino, sinonim cu o încălzire suplimentară.

De asemenea, septembrie 2023 a devenit de departe cea mai caldă lună septembrie măsurată vreodată în Germania, Polonia, Elveţia şi chiar Franţa, unde agenţia naţională de meteorologie a anunţat vineri că temperatura medie pentru luna trecută a fost „între 3,5 şi 3,6 grade Celsius” peste cea din perioada de referinţă 1991-2020.

De asemenea, Marea Britanie a avut cea mai caldă lună septembrie, egalând recordul stabilit în 2006, a anunţat luni serviciul meteorologic local.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri