Galerie Foto Javier Milei s-a întâlnit pentru prima oară cu Papa Francisc, pe care l-a numit în trecut „imbecil care promovează comunismul” 

Data publicării:
Pope Francis Receives Argentine President Javier Milei - Vatican
Javier Milei și Papa Francisc se întâlnesc pentru prima oară. Foto: Profimedia

Papa Francisc a canonizat, duminică, prima femeie sfântă din Argentina natală, un eveniment care l-a adus la Vatican pe fostul său critic înverşunat, preşedintele argentinian Javier Milei, relatează Reuters.

Javier Milei și Papa Francisc se întâlnesc pentru prima oară. Foto: Profimedia
Javier Milei și Papa Francisc se întâlnesc pentru prima oară. Foto: Profimedia

 

Francisc a condus, în Bazilica Sfântul Petru, slujba de canonizare pentru Maria Antonia de Paz y Figueroa, mai cunoscută sub numele de „Mama Antula”, o laică din secolul al XVIII-lea care a renunţat la bogăţiile familiei sale pentru a se concentra pe caritate şi pe practicile spirituale ale iezuiţilor, scrie News.ro. 

Preşedintele Javier Milei a avut loc în primul rând la slujbă, iar la finalul acesteia a schimbat câteva cuvinte cu papa, în timp ce şi-au strâns mâinile şi s-au îmbrăţişat. Preşedintele urmează să aibă luni o audienţă privată cu Francisc.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ceremonia a avut loc în contextul în care Argentina se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, cu o inflaţie de peste 200%, iar Milei, proaspăt instalat în funcţie, se află în dificultate, în urma respingerii de către parlament a unui pachet major de reforme.

Înainte de a candida la preşedinţie, Milei, un politician de dreapta nonconformist, l-a insultat pe Francisc în comentarii în care a folosit cuvinte dure, dar şi-a îndulcit tonul de la preluarea mandatului în decembrie.

Javier Milei îl calificase, în timpul campaniei sale electorale, pe papă drept un „personaj nociv”, un „imbecil care promovează comunismul” şi un „reprezentant al Celui Rău” pe Pământ, înainte de a-şi schimba radical tonul, cerându-i scuze şi asigurându-l că îl „respectă”.

Milei s-a răzgândit: Papa este „cel mai important argentinian din istorie”

Papa „este cel mai important argentinian din istorie”, a declarat Milei, sâmbătă, la Radio Mitre.

În interviul acordat radioului argentinian, Milei a declarat că aşteaptă cu nerăbdare „un dialog foarte fructuos” cu Papa Francisc şi a speră că starea de sănătate a suveranului pontif, în vârstă de 87 de ani, va fi suficient de bună pentru a face faţă unei călătorii în Argentina.

Papa Francisc, fost arhiepiscop de Buenos Aires, care i-a înfuriat pe unii dintre compatrioţii săi prin faptul că nu şi-a vizitat niciodată ţara natală de când a devenit papă în 2013, a declarat că ar putea face în cele din urmă această călătorie în a doua jumătate a acestui an.

Mama Antula, sfânta canonizată duminică, a fost fiica unui bogat proprietar de terenuri şi de sclavi. Ea a promovat exerciţiile spirituale, inclusiv rugăciunile şi meditaţia, parcurgând mii de kilometri desculţă şi implicând bogaţii şi săracii în aceste demersuri, în ciuda faptului că iezuiţii erau alungaţi la acea vreme din America Latină.

Papa Francisc, el însuşi un iezuit, a descris-o vineri ca fiind „un dar pentru poporul argentinian şi, de asemenea, pentru întreaga Biserică”.

Citând din scrierile sale din trecut, papa a condamnat „individualismul radical” care pătrunde în societate ca pe un „virus”, cuvinte ce ar putea intra în contradicţie cu instinctele liberale radicale ale lui Milei.

În omilia sa de duminică, papa a revenit la problema îngrijirii celor săraci şi a celor marginalizaţi, spunând că „frica, prejudecăţile şi falsa religiozitate” îi conduc pe oameni la „marea nedreptate” de a ignora situaţia celor slabi.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri