Julian Assange a primit permisiunea să se căsătorească în închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Julian Assange adus la tribunal după arestarea la Londra zambeste face cu ochiul si semn de ok cu mana
Julian Assange. Foto: Guliver/Getty Images

Julian Assange a primit permisiunea de a se căsători cu partenera sa, Stella Moris, în închisoarea Belmarsh, relatează BBC. Fondatorul Wikileaks și partenera sa au doi copii împreună, despre care ea spune că au fost concepuți în perioada în care Assange locuia în ambasada Ecuadorului la Londra.

Închisoarea a transmis că cererea lui Assange a fost „evaluată în felul obișnuit de către guvernatorul penitenciarului”.

Moris s-a declarat „ușurată pentru că rațiunea a prevalat”. „Sper să nu mai existe interferențe cu căsătoria noastră”, a adăugat ea. Până să fie aprobată căsătoria, Assange și Moris spuneau că îl vor da în judecată pe ministrul de externe britanic și pe guvernatorul închisorii, pe ambii acuzându-i că i-au împiedicat să se căsătorească în spatele gratiilor.

Deținuții au dreptul să ceară să se căsătorească în Marea Britanie, acesta fiind garantat de o lege din 1983, însă trebuie să suporte costurile întregi ale căsătoriei, fără să poată beneficia de bani publici.

Într-un interviu dat duminică, Stella Moris, avocată din Africa de Sud, spune că este într-o relație cu Julian Assange din 2015 și că îi crește pe cei doi copii ai lor singură. Ea a spus că Assange a asistat la nașterea copiilor prin videoconferință și că i-a cunoscut în timpul unei vizite la ambasadă.

Assange, în vârstă de 50 de ani, continuă să ducă o luptă în justiție pentru a evita extrădarea în SUA pentru acuzații de spionaj. Guvernul american îl acuză de dezvăluirea de informații secrete.

În aprilie 2010, Wikileaks a făcut publice imagini cu soldați americani care ucideau civili dintr-un elicopter, în Irak.

Din 2019, Assange este încacerat la penitenciarul Belmarsh, acolo unde a fost dus după ce a fost arestat în ambasada Ecuadorului. El se afla în ambasadă din 2012, evitând extrădarea în Suedia, acolo unde era acuzat de hărțuire sexuală, un caz la care autoritățile suedeze au renunțat ulterior.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...