Julian Assange, condamnat la închisoare. WikiLeaks: Decizia este şocantă şi răzbunătoare

Data actualizării: Data publicării:
Julian Assange Appears At Westminster Magistrates Court
FOTO: Getty Images

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assangea fost condamnat la un an de închisoare de o instanţă din Londra, pentru că a încălcat condiţiile eliberării condiţionate, atunci când s-a refugiat în ambasada Ecuadorului, unde a rămas şapte ani.

Julian Assange Appears At Westminster Magistrates Court
FOTO: Getty Images

Australianul, în vârstă de 47 de ani, a venit personal la tribunalul din Southwark pentru a-şi primi sentinţa, în condiţiile în care un alt tribunal britanic l-a găsit vinovat pentru aceeaşi infracţiune la 11 aprilie, după ce fusese arestat în interiorul ambasadei Ecuadorului la Londra, unde s-a refugiat timp de aproape şapte ani.

El a fost arestat pe 11 aprilie, chiar în sediul reprezentanţei diplomatice, după ce preşedintele Ecuadorului i-a ridicat dreptul la azil politic, acordat de predecesorul său.

Imaginile cu Julian Assange luat pe sus de agenţii britanici au făcut atunci înconjurul lumii.

Acum, justiţia britanică va avea o altă decizie de luat. Şi anume dacă aprobă cererea de extrădare emisă de Statele Unite pe numele lui Julian Assange, pentru dezvăluirile făcute de WikiLeaks. Opoziţia laburistă a cerut guvernului conservator să respingă această cerere, pentru că Julian Assange ar putea fi condamnat la moarte.

Condamnarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, la 50 de săptămâni de închisoare de un tribunal londonez pentru că a încălcat în 2012 condiţiile de acordare a liberării condiţionate impuse de justiţia britanică asupra unui ordin de extrădare în Suedia este ''şocantă şi răzbunătoare'', potrivit site-ului WikiLeaks, relatează dpa.

''Suntem foarte preocupaţi dacă va fi o audiere corectă în vederea extrădării'', se arată într-un mesaj postat de WikiLeaks.

Surse: Digi24, Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...