Karl Nehammer: Până când spațiul Schengen nu va fi reparat, extinderea este de neconceput. Nu are de-a face cu România și Bulgaria

Data actualizării: Data publicării:
karl nehammer
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer. FOTO: Profimedia Images

Karl Nehammer, cancelarul Austriei, a declarat marți, la Viena, că extinderea Schengen este în prezent "de neconceput" pentru țara sa, afirmând că nu are nimic de-a face cu Bulgaria și România, transmite agenția de presă bulgară bta. Oficialul austriac a mai spus că "Spațiul Schengen trebuie reparat. Până când Schengen nu va fi reparat, nu îl putem extinde", motivând că securitatea Uniunii Europene este primordială. Acesta a mai precizat că și miniștrii de Externe ai UE susțin că Schengen nu mai funcționează și de aceea tot mai multe state membre reintroduc controalele la frontieră.

Într-o declarație dată jurnaliștilor, după întâlnirea cu premierul bulgar Nikolay Denkov, Nehammer a mai spus că problema cu Schengen este una de securitate și nu are de-a face nici cu România, nici cu Bulgaria. Cei doi oficiali au avut o discuție între patru ochi, care a fost ulterior urmată de discuții bilaterale, cu participarea delegației bulgare, din care fac parte ministrul de Interne Kalin Stoyanov și ministrul adjunct de Externe Elena Shekerletova.

"Schengen trebuie să fie reparat. Până când nu va fi reparat, nu îl putem extinde", a subliniat Nehammer, care a mai explicat că înșiși miniștrii de Externe ai UE susțin că sistemul Schengen nu funcționează.

Din ce în ce mai multe țări introduc controale la frontiere, ceea ce înseamnă că sistemul Schengen nu mai corespunde rolului inițial, a subliniat Nehammer. El a precizat că 75% dintre migranții interceptați în Austria nu sunt înregistrați, ceea ce reprezintă o problemă de securitate.

"Suntem foarte recunoscători Bulgariei pentru toate eforturile și sacrificiile pe care le face pentru a proteja frontierele externe ale UE și, prin urmare, ale Austriei", a adăugat cancelarul austriac. UE știe foarte bine că Bulgaria și România contribuie la Schengen și, de aceea, trebuie să le sprijine financiar, a subliniat cancelarul austriac.

Nehammer a menționat că 45.000 de bulgari trăiesc în Austria și reprezintă o punte importantă între cele două țări. De asemenea, Bulgaria este un partener foarte puternic, de care Austria are nevoie pentru protecția frontierei sale externe, deoarece aceasta este o componentă esențială securității UE.

Ar trebui consolidate tratatele cu țările terțe din care provin migranții și ar trebui creat un sistem de migrație legală, a mai spus Nehammer, care susține sporirea ajutorului financiar acordat Bulgariei în ceea ce privește protecția frontierelor.

"Protecția frontierelor externe este de o mare importanță, lucru pe care l-am înțeles și din atacul terorist din Israel comis de Hamas pe 7octombrie", a subliniat Nehammer.

"Trebuie să luptăm împotriva terorii, care nu poate fi o soluție la problemele politice și care aduce doar ură, destabilizează societatea, reduce încrederea în sistemul juridic al țărilor. Trebuie să ne opunem Hamas, pentru că Hamas este responsabilă pentru haosul și teroarea din Israel, și pentru suferința poporului palestinian din Gaza", a mai spus el.

Nehammer a anunțat că va efectua o vizită în Israel miercuri, împreună cu premierul ceh: "vom avea discuții pentru a arăta că suntem de partea Israelului".

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"