Kremlinul reacționează după ce Zelenski l-a dat afară pe Zalujnîi din fruntea armatei

Data actualizării: Data publicării:
Zelenski și Zalujnîi
Volodimir Zelenski l-a dat afară pe șeful armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi. Foto: Profimedia Images

Înlocuirea generalul ucrainean Valeri Zalujnîi cu Oleksandr Sîrski în postul de comandant al Forţelor Armate ucrainene nu va schimba cursul războiului cu Rusia, a reacționat vineri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Noi nu credem că aceştia sunt factori care să schimbe cursul operaţiunii militare speciale. Aceasta va continua până când vor fi atinse obiectivele”, a afirmat Peskov, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Joi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat destituirea lui Valeri Zalujni, comandantul armatei ucrainene din iulie 2021, în contextul unor dezacorduri între cei doi.

Potrivit unor surse ucrainene înalt plasate, Volodimir Zelenski şi anturajul său îi reproşează de luni de zile lui Valeri Zalujni şi Statului Major al acestuia lipsa înaintării pe front, în urma unui eşec al contraofensivei din vară.

Unele publicaţii scriu că preşedinţia vede cu ochi răi popularitatea generalului, în timp ce cea a lui Zelenski nu mai este la apogeu.

Volodimir Zelenski l-a numit pe generalul Oleksii Sîrski ca înlocuitor. Însă acesta nu se bucură nici de popularitatea şi nici de notorietatea predecesorului său.

Şeful statului ucrainean i-a cerut imediat noului comandant al armatei un plan de luptă „realist” în 2024, în contextul în care Kievul este îngrijorat de prăbuşirea susţinerii Occidentului, antrenată de disensiuni interne în Statele Unite şi Uniunea Euroepană (UE).

Rusia a efectuat, la rândul său, mai multe schimbări în Statul Major, după retragerea umilitoare din Ucraina, din regiunea Harkov (nord-est) în septemrbie 2022 şi după insurecţia militară abandonată a grupării paramilitare ruse Wagner în iunie 2023.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita