Lavrov: Întărirea prezenței militare americane în Orientul Mijlociu poate escalada conflictul dintre Israel și Hamas

Data publicării:
Serghei Lavrov
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat luni, în cadrul unei reuniuni diplomatice la Teheran, că întărirea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu prezintă riscul unei „escaladări” a conflictului dintre Israel şi Hamas, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Referindu-se la trimiterea de către Statele Unite de nave de război în Orientul Mijlociu, Lavrov a apreciat că „cu cât un stat adoptă măsuri proactive de acest tip, cu atât mai mare este riscul, pericolul escaladării conflictului este mare”.

El a apreciat că Statele Unite sunt „deja printre ţările care intervin cel mai mult” în acest conflict.

Lavrov a afirmat totuşi că acţiunea Washingtonului, precum şi cea a Uniunii Europene sunt necesare pentru a se ajunge la o reglementare diplomatică. „Trebuie să acţionăm pe baza potenţialului colectiv al ţărilor din regiune şi al Uniunii Europene, şi probabil, al Statelor Unite, şi este dificil să se treacă de acestea”, a spus el.

„Rusia nu acceptă nicio manifestare de terorism, nicio manifestare de violenţă cu încălcarea dreptului umanitar internaţional, inclusiv utilizarea fără discernământ a forţei”, a afirmat, de asemenea, Serghei Lavrov.

Şeful diplomaţiei ruse s-a adresat în marja unei reuniuni la Teheran cu omologii săi iranian, turc, armean şi azer, reuniune destinată să găsească o soluţie pentru diminuarea tensiunilor dintre Erevan şi Baku.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...