Lockdown extins pe termen nelimitat în Shanghai. China înregistrează un nou record de cazuri de COVID

Data actualizării: Data publicării:
lockdown in shanghai
Lockdownul anti-COVID-19 care îi vizează pe cei 26 de milioane de locuitori ai oraşului Shanghai a fost extins pe termen nelimitat. Foto: Profimedia Images

Lockdownul anti-COVID-19 care îi vizează pe cei 26 de milioane de locuitori ai oraşului Shanghai a fost extins pe termen nelimitat, au anunţat marţi autorităţile locale chineze. China a raportat marţi peste 15.000 de cazuri asimptomatice, majoritatea la Shanghai.

Înainte să ia o decizie în privinţa următoarelor măsuri antiepidemice, oficialii din Shanghai vor trebui să aştepte rezultatele testării în masă a rezidenţilor din Shanghai, să îi consulte pe pacienţii infectaţi şi să îi transporte în spaţiile de carantină.

Comisia pentru Sănătate de la Beijing a raportat marţi peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19 la nivel naţional, care reprezintă cel mai mare număr de infectări zilnice anunţate în cadrul actualului val epidemiologic şi totodată cel mai grav bilanţ zilnic din ultimii doi ani, scrie DPA, potrivit Agerpres.

Mai mult de 15.000 dintre aceste cazuri sunt asimptomatice.

În Shanghai, 268 de cazuri simptomatice de COVID-19 şi peste 13.000 de infectări fără simptome au fost raportate în urma testărilor ample desfăşurate în ultimele zile.

Jilin, o provincie din nord-estul Chinei, este de asemenea puternic afectată de actualul val epidemiologic.

Orice persoană infectată din China este obligată să meargă la un spital sau într-un spaţiu de carantină. Centrele de carantină au fost amenajate în săli de sport şi în spaţii expoziţionale din Shanghai, care se află deja aproape de capacitatea lor maximală de primire.

Autorităţile din metropola chineză au anunţat peste 70.000 de infectări de la începutul lunii martie. Luni, numărul infectărilor zilnice a depăşit pentru prima dată pragul de 10.000.

Interdicţia ce vizează circulaţia persoanelor din vestul oraşului Shanghai urma să rămână în vigoare de vineri până marţi, însă a fost prelungită pe termen nedefinit, iar rezidenţii au fost anunţaţi că vor trebui să rămână în continuare în locuinţele lor.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...