Lukaşenko a mers să-l vadă pe Putin la Soci şi i-a promis zeci de mii de tone de motorină şi benzină

Data publicării:
Vladimir Putin și Alexander Lukașenko.
Vladimir Putin și Alexander Lukașenko. Foto: Profimedia

Preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko a mers în Rusia pentru discuții cu liderul de la Vladimir Putin în oraşul Soci de la Marea Neagră, potrivit News.ro.

În declarațiile făcute la începutul întâlnirii, Putin a spus că îl va informa pe Lukaşenko despre starea economiei Rusiei, despre care a spus că este „stabilă şi fiabilă”, despre întâlnirea sa cu liderul nord-coreean Kim Jong Un şi despre discuţia avută despre „situaţia din regiune”, precum şi despre Ucraina.

„Aş dori să vă informez în detaliu că finalizăm procesul bugetar. Totul aici este stabil şi fiabil, ceea ce reprezintă o veste bună. Spun acest lucru pentru că noi doi ştim bine: starea economiei ruseşti, bineînţeles, se reflectă în interacţiunea noastră în cadrul Uniunii statale. Avem întrebări reciproce, obligaţii reciproce în această privinţă”, i-a spus Putin lui Lukaşenko.

Rusia şi Belarus au semnat în 1999 Tratatul pentru Uniunea Statală - un acord care vizează aprofundarea cooperării dintre cele două ţări în domeniul politicii economice şi de apărare, relatează CNN.

„Ştiţi, chiar recent am avut o întâlnire cu liderul Republicii Populare Democrate Coreene. Aş dori să vă informez despre cum a decurs discuţia, despre situaţia din regiune, care este, de asemenea, importantă şi, bineînţeles, despre cea mai presantă problemă a noastră - situaţia dinspre Ucraina, în jurul crizei ucrainene”, a declarat Putin.

„Sunt foarte bucuros să vă văd. Vă mulţumesc că aţi acceptat să veniţi”, a adăugat el.

La rândul său, Lukaşenko i-a spus omologului său rus, potrivit agenţiei de presă belaruse BelTA, că ţara sa a furnizat recent 60.000 de tone de motorină şi 60.000 de tone de benzină Rusiei şi că este pregătită să îşi mărească livrările.

„Dacă va trebui să reducem livrările către pieţele externe şi să creştem livrările pentru consumul intern, nu va fi o problemă”, a declarat Lukaşenko, potrivit The Guardian.

Întâlnirea este cea de-a şaptea dintre cei doi lideri în acest an, potrivit agenţiei de presă ruse de stat TASS. Ultima întâlnire tete-a-tete a avut loc la 23 iulie la Sankt Petersburg.

Belarusul a jucat un rol din ce în ce mai important în sprijinirea efortului de război al Rusiei în Ucraina - de la tratarea soldaţilor ruşi răniţi la staţionarea de arme nucleare tactice ruseşti şi chiar găzduirea mercenarilor din Grupul Wagner după ce Evgheni Prigojin a organizat revolta eşuată împotriva Moscovei în iunie.

Implicarea Belarusului în războiul Rusiei a determinat Parlamentul European să-l numească săptămâna aceasta pe Lukaşenko drept „complice” la crimele de război comise de Rusia în Ucraina. Într-o rezoluţie adoptată miercuri, parlamentul a catalogat Belarusul drept „stat satelit al Rusiei” şi a sugerat aplicarea aceloraşi sancţiuni împotriva Minskului ca în prezent împotriva Rusiei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...