„M-am uitat la picior și am văzut că-mi lipseau degetele”. Minele din Ucraina acoperă o suprafață cât două treimi din România

Data actualizării: Data publicării:
militar ucrainean lângă un șir de mine antipersonal și antitanc pe un câmp de lângă Izium, Ucraina
Genist ucrainean alături de mine antipersonal și antitanc dezamorsate, în regiunea Izium, Ucraina. Foto: Profimedia Images

Ucraina are în acest moment o suprafață de 174.000 de mii de kilometri pătrați acoperită de mine, care reprezintă echivalentul a aproape două treimi din suprafața României. Ucraina are nevoie de 5.000 de specialiști în deminare, conform ministrului Apărării Oleksii Reznikov, citat de Kiev Independent. Oficialul ucrainean a estimat că ar putea dura 30 de ani până când aceste mine să fie îndepărtate în totalitate. De asemenea, Banca Mondială a estimat că întregul proces de deminare al Ucrainei ar putea costa peste 37 miliarde de dolari, informează BBC.

Cele mai multe mine terestre și dispozitive explozive - peste 55.000 - au fost descoperite până acum în regiunea Harkiv, din nord-estul Ucrainei.

Deși experții în deminare sunt considerați niște veritabili „eroi” de către autoritățile locale, există o frustrare intensă în rândul geniștilor, în condițiile în care aceștia sunt complet depășiți de amploarea problemei ridicate de numărul imens de mine care trebuie neutralizate. 

Geniștii caută se dezamorseze în special așa-numitele „mine fluture”, interzise de tratatele internaționale din cauza caracterului lor „nediscriminatoriu”, în sensul că pot răni la fel de ușor civili.

Marea Britanie a acuzat Rusia că folosește mine fluture în Ucraina încă din luna august a anului trecut.

Minele PFM-1 „fluture” sunt realizate din plastic, au dimensiuni reduse, de câțiva centimetri și sunt folosite nu pentru a ucide victima, ci pentru a o mutila.

Mină antipersonal Ucraina
Mine „fluture” în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Astfel de dispozitive explozive sunt de dimensiuni reduse, de câțiva centimetri. Minele fluture au avut un impact devastator în războiul declanșat de fosta URSS din Afganistan, unde au lăsat infirmi mai mulți copii care au confundat aceste mine cu niște jucării.

Serhii este un ucrainean mutilat de o mină antipersonal. În timp ce încerca să-și ajute un prieten să-și încarce marfa în mașină, Serhii s-a îndreptat spre un cais. Brusc, a fost aruncat pe spate de o explozie.

„Am crezut că s-a spart un cauciuc”, a declarat ucraineanul pentru BBC. „Apoi m-am uitat la picior și am văzut că-mi lipseau degetele”.

Serhii a adăugat că, în plus, casa sa a fost complet distrusă în război.

„Într-o secundă, am rămas fără casă și fără picior”.

Conform autorităților ucrainene, de la începutul războiului, 724 de civili au declanșat accidental o mină. 226 dintre aceștia au murit. Organizația Human Rights Watch a acuzat ambele tabere că au folosit în conflict mine antipersonal, interzise de tratatul de la Ottawa. Rusia nu a semnat acest document. În schimb, Ucraina e semnatară a tratatului, dar oficialii Kievului au precizat că plantarea de astfel de mine a fost făcută exclusiv în scopuri defensive.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta